Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu a avut o întrevedere în această după-amiază cu E.S. Ambasadorul Republicii Austria, acreditat pentru Republica Moldova, Michael Schwarzinger. Diplomatul a fost însoţit de ofiţerul de legătură pentru MAI, Johann Handler.
Ministrul Roibu a apreciat conlucrarea Republicii Austria, în domeniul afacerilor interne cu Republica Moldova. Mai mult, Alexei Roibu a apreciat suportul Austriei în procesul de integrare europeană a statului nostru, în special asigurarea participării Moldovei, cu titlu de excepţie, în cadrul reuniunilor Forului de la Salzburg, precum şi susţinerea reformelor lansate de către Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău.
La fel, ministrul Internelor al Republicii Moldova a aprecia aportul considerabil al Republicii Austria, îndeosebi al Ministerului Federal de Interne al acestui stat în special în fortificarea capacităţilor instituţionale, manifestate prin donarea celor 10 microbuze, organizarea şi desfăşurarea seminarelor de instruire pentru poliţişti, dar şi interesul manifestat în dezvoltarea ramurii criminalistice, în cadrul MAI.
Alexei Roibu consideră importantă decizia numirii în funcţie a noului ofiţer de legătură al Poliţiei Austriei la Chişinău, ceea ce, evident, va contribui la intensificarea relaţiilor bilaterale dintre instituţii.
E.S. Ambasadorul Austriei, Michael Schwarzinger a menţionat că vizita de azi are loc într-un moment istoric deosebit, pentru Republica Moldova, referindu-se la aniversarea a XX-a de la proclamarea independenţei statului nostru.
Diplomatul a accentuat că Republica Moldova este un partener important pentru Guvernul de la Viena şi şi-a arătat disponibilitatea de a intensifica colaborarea. Ambasadorul austriac a menţionat că la Chişinău a fost creată deja o infrastructură diplomatică favorabilă pentru crearea unor condiţii bune pentru colaborare.
E.S. Ambasadorul Austriei, Michael Schwarzinger a mulţumit ministrului Alexei Roibu pentru participarea la Forul de la Salzburg, derulat la sfârşitul lunii iunie la Kitzbuhel, Austria.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
26 august 2011