În scopul protecţiei copiilor pe timpul vacanţei de Sfintele Sărbători de Paşti, Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară, în perioada 14 – 24 aprilie 2012, pe întreg teritoriul ţării, operaţiunea specializată „Grija”.
Pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice, desfăşurarea măsurilor eficiente de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, precum şi prevenirii traumatismului şi cazurilor de hipotermie în rândurile minorilor, în cadrul acestei operaţiuni vor fi întreprinse următoarele acţiuni:
– organizarea raziilor în zonele de odihnă, instituţiile de agrement, sălile de internet, etc., inclusiv în orele nocturne, cu scopul prevenirii comportamentului deviant al copiilor, identificării celor care consumă băuturi alcoolice, substanţe narcotice sau psihotrope, abandonează domiciliul, practică modul de viaţă stradal, minorilor aflaţi în dificultate, intervenind oportun întru referirea cazurilor identificate organelor competente şi soluţionarea problemelor copiilor şi familiilor acestora;
– documentarea agenţilor economici care comercializează minorilor produse de tutungerie şi băuturi alcoolice, cu aplicarea măsurilor de rigoare;
– de comun cu autorităţile abilitate în domeniu, vor organiza şi desfăşura măsuri de prevenire a fenomenului vagabondajului şi cerşitului în rândul minorilor, precum şi implicării acestora în practicarea cerşitului de către maturi, cu plasarea lor în Centrul de plasament temporar al minorilor sau centrele de plasament şi reabilitare a copiilor, la nivel local;
- depistarea și documentarea copiilor cerșetori și vagabonzi în zonele adiacente gărilor feroviare și aeriene, precum și a minorilor care se deplasează cu trenurile de pasageri interurbane, fără supravegherea persoanelor mature, în special a celor plecaţi de la domiciliu fără învoirea părinților.
În acest context, pentru perioada vacanţei, Ministerul Afacerilor Interne recomandă părinţilor:
– nu lăsaţi copiii fără supraveghere acasă (îndeosebi pe cei mici);
– instruiţi copiii să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute;
– atenţionaţi copiii să nu urce cu persoane necunoscute în ascensor precum şi în automobilul unor persoane necunoscute;
– nu permiteţi copiilor să se joace în preajma carosabilului;
– nu lăsaţi copiii să iasă în stradă sau la joacă cu bunuri de preţ (cercei, lănţişoare, inele din aur, telefoane mobile etc.)
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
13 aprilie 2012