La 16 aprilie curent, Ministerul Afacerilor Interne şi Uniunea studenţilor şi tineretului din Moldova au semnat un memorandum de parteneriat.
Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Palatului feroviar din municipiul Chişinău şi a avut drept scop consolidarea parteneriatului întru asigurarea securităţii şi menţinerii ordinii publice.
La întrunire au participat generalul Dumitru Ursachi, viceministru al Afacerilor Interne, Dorin Chirtoacă – primarul general al capitalei, Mihai Cebotaru, şeful-adjunct al Departamentului Poliţie al MAI, ofiţeri ai Direcţiei generale poliţie ordine publică, Eugen Balan, preşedintele UNSTM, precum şi alţi membri ai uniunii.
În cadrul întrevederii, părţile au pus fundamentul unei cooperări eficiente în vederea creşterii încrederii între colaboratorii MAI şi tineret, diminuării numărului de încălcări a normelor legale admise de tineri şi respectării drepturilor acestora de forţele de ordine. În acest context, Ursachi a apreciat pozitiv încadrarea tinerei generaţii în gărzile populare, acest fapt contribuind la educarea unui spirit anti-infracţional.
În discursul său, viceministrul Ursachi a menţionat că Ministerul de Interne rămâne a fi preocupat de asigurarea cunoaşterii şi aplicării în practică a standardelor internaţionale ce ţin de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar comunicarea cu tânăra generaţie trebuie să contribuie la prevenirea fenomenului infracţional în societate. În acest sens, avem nevoie de consolidarea tuturor forţelor sănătoase şi sub aspectul recuperării autorităţii poliţiei, care are de depăşit o perioadă foarte dificilă. Dumitru Ursachi a apreciat curajul tinerilor decişi să se încadreze în activităţi în beneficiul tuturor cetăţenilor, cum ar fi Gărzile populare – un detaşament de susţinere a organelor de drept în acţiunile de menţinere a ordinii publice. Acest lucru denotă marea dorinţă a generaţiei tinere de a trăi într-o ţară cu un climat de drept european, bazat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În relaţia cu societatea civilă, MAI va pune accentul pe transparenţă, consolidare şi comunicare, a concluzionat oficialul MAI.
Părţile au semnat Memorandumul de parteneriat, desemnând persoanele de contact responsabile de buna realizare a prevederilor documentului.
M E M O R A N D U M
de colaborare între Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului
din Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne, privind consolidarea parteneriatului şi asigurarea menţinerii ordinii publice
Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Moldova (în continuare UNSTM) reprezentată de dl Eugen Balan, preşedinte al UNSTM şi Ministerul Afacerilor Interne (în continuare MAI), reprezentat de dl Mihai Cebotaru, şef-adjunct al Departamentului Poliţie a MAI, denumite în continuare „Părţi”,
În scopul creşterii încrederii reciproce între colaboratorii MAI şi tineri, diminuării numărului de încălcări a normelor legale admise de către tineri şi respectării drepturilor tinerilor de către subdiviziunile MAI;
În baza voinţei comune de a consolida cooperarea în cadrul angajamentelor la care sunt membre ambele Părţi în materia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, accent fiind pus pe tânăra generaţie,
Au convenit asupra celor ce urmează:
I. Obiectivele Memorandumului
Cooperarea în baza prezentului Memorandum se axează spre realizarea următoarelor obiective de consolidare a parteneriatului între Părţi, în vederea asigurării şi menţinerii ordinii publice:
- difuzarea pe scară largă, prin diferite mijloace, a informaţiei cu privire la drepturile şi responsabilităţile tinerilor, precum şi mecanismele de protejare ale acestora;
- promovarea unui dialog coerent dintre tineri şi organele de poliţie pentru a preveni cazurile de încălcare a drepturilor omului;
- creşterea credibilităţii între subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne şi tinerii din Republica Moldova.
Rezultatele estimate urmare a consolidării parteneriatului între Ministerul Afacerilor Interne şi Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Moldova, sunt:
- ridicarea nivelului de informare a tinerilor despre drepturile lor în raport cu poliţia;
- obţinerea unor abilităţi de autoprotejare juridică;
- stabilirea unor relaţii pozitive între tineri şi organele de poliţie, bazate pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- suport informativ elaborat pentru desfăşurarea diferitor evenimente comune.
Cooperarea în baza prezentului Memorandum se va realiza prin:
- schimbul reciproc de informaţii şi date cu referire la domeniile de conlucrare în scopul realizării obiectivelor prezentului Memorandum;
- asistenţă reciprocă cu privire la organizarea şi desfăşurarea unor activităţi comune cu implicarea organizaţiilor nonguvernamentale.
II. Delimitarea domeniilor de activitate
Pe parcursul realizării acţiunilor comune, în vederea asigurarea şi menţinerii ordinii publice, Părţile vor fi responsabile de următoarele activităţi:
Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Moldova:
- promovarea activităţilor comune prin intermediul reţelelor sociale şi altor mijloace informative disponibile;
- selectarea experţilor şi trainerilor pentru activităţi comune;
- monitorizarea şi evaluarea activităţilor de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi de prevenire a cazurilor de tortură;
- monitorizarea continuităţii procesului de respectare a obligaţiilor şi responsabilităţilor tinerilor.
- promovarea mesajelor cu titlu de prevenire a criminalităţii în rândul tineretului;
- acordarea asistenţei în vederea implementării imparţiale a programelor propuse de către MAI, orientate spre diminuarea nivelului infracţional şi responsabilităţilor de protecţie a drepturilor tinerilor de către instituţiile de drept.
Ministerul Afacerilor Interne:
- respectarea drepturilor şi libertăţilor tinerilor;
- delegarea persoanelor din cadrul subdiviziunilor poliţieneşti pentru participare la activităţile de informare a tinerilor despre drepturile şi obligaţiile lor;
- oferirea datelor statistice despre fonul infracţional în rândul tinerilor;
- activităţi comune în vederea respectării drepturilor tinerilor şi diminuării fenomenului infracţional în rândul acestora;
- instruirea tinerilor la capitolul tehnicii de autoapărare şi lupta corp la corp.
III. Desemnarea persoanelor de contact
Fiecare parte va desemna o persoană de contact care este responsabilă pentru buna realizare a prevederilor prezentului Memorandum şi pentru pregătirea bilanţurilor anuale.
Pentru Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Moldova – dl Eugen Balan, coordonator de proiect.
Pentru Ministerul Afacerilor Interne - dl Marin Maxian, şef Direcţie prevenţie a DGPOP.
Încheiat la Chişinău, la 16 aprilie 2010, în două exemplare, în limba de stat.
