Astăzi, 20 aprilie, a avut loc briefingul de presă, susținut de către șefii subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, privind activitățile de prevenire și de asigurare a ordinii publice în perioada sărbătorilor Pascale.
Inspectoratul General al Poliției
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a menționat că pe perioada sărbătorilor Pascale, pentru asigurarea ordinii și securității publice, Poliția va spori cu 30% prezența angajaților, care se vor afla la datorie, în comunitate.
Astfel, Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii asupra manifestării unui comportament respectuos în locurile de odihnă și zonele de agrement, precum și să nu lase copiii fără supraveghere. Totodată, a fost repetat îndemnul de a nu urca la volan în stare de ebrietate și de a respecta regulamentul circulației rutiere.
Un alt aspect menționat a fost necesitatea de a securiza locuințele și evitarea postărilor pe rețelele sociale, care ar oferi informații infractorilor despre faptul că locuința a rămas nesupravegheată.
La fel, șeful IGP a atenționat asupra expunerii la vedere a bijuteriilor de valoare și a sumelor mari de bani, precum și asupra evitării efectuării tranzacțiilor în locuri riscante sau deplasării, singur pe stradă, în locuri slab iluminate.
Angajații IGP se vor afla pe trasee și în toate spațiile aglomerate, vor monitoriza, preveni și interveni la orice ilegalitate, vor ghida cetățenii străini care traversează teritoriul Republicii Moldova și vor asigura deplasarea în siguranță la intrările și ieșirile din oraș în perioada sărbătorilor Pascale.
Șeful IGP a îndemnat cetățenii la înțelegere, toleranță și solidaritate unii față de ceilalți, iar dacă observă persoane care deranjează ordinea și securitatea publică, să anunțe imediat poliția.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, a menționat că pentru asigurarea securității și siguranței cetățenilor, IGSU a desfășurat un șir de acțiuni de prevenire, care au menirea de a preîntâmpina situațiile de risc, dar și asigurarea securității anti-incendiare în lăcașele de cult.
Începând cu ziua de 7 aprilie, ofițerii IGSU au efectuat evaluarea stării anti-incendiare la 1.492 lăcașe de cult, fiind instruiți în domeniu 1.892 de fețe bisericești. Aproximativ 90% din numărul total de biserici au fost monitorizate de angajații IGSU, iar până la data de 22 aprilie urmează să fie evaluate și celelalte lăcașe.
Recomandările pompierilor țin de menținerea accesului liber pentru autospecialele de intervenție în preajma lăcașelor de cult, amenajarea unor locuri speciale pentru aprinderea lumânărilor, dar și la distanță de siguranță față de elementele combustibile, dotarea lăcașelor de cult cu mijloace de primă intervenție, dar și marcarea vizibilă a ieșirilor de evacuare a persoanelor, în caz de urgență.
Mai mult, specialiștii au atras atenția responsabililor asupra amplasării instalațiilor de încălzire. Acestea trebuie poziționate la distanțe de siguranță față de elementele de construcție, decorurile sau mobilierul combustibil. Responsabilii au fost îndemnați să mențină ușile de evacuare în poziție deschisă pe timpul slujbelor religioase, iar în condițiile unui număr foarte mare de credincioși, s-a recomandat desfășurarea activităților în exteriorul bisericilor.
Totodată, a fost lansat îndemnul ca igienizarea gospodăriilor, dar și a cimitirelor, să fie desfășurate fără aprinderea gunoiului menajer, dar și a vegetației uscate.
Pentru asigurarea securității anti-incendiare, dar și a regimului de siguranță în Republica Moldova, vor activa zilnic peste 600 de angajați IGSU cu 200 unități de tehnică.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a menționat că pentru evitarea formării rândurilor și diminuarea timpului de așteptare, printre măsurile întreprinse Poliția de Frontieră, se numără majorarea numărului de angajați în prima linie de control al trecerii frontierei de stat și formarea grupelor de rezervă. În scopul asigurării securității statului și a cetățenilor, sunt repartizați zilnic la posturi aproximativ 1.500 de angajați ai Poliției de Frontieră.
De asemenea, persoanelor ce inițiază o călătorie, a fost recomandat să se informeze din timp despre actele necesare în timpul călătoriei, să verifice valabilitatea actelor și să planifice traseul. Conducerea IGPF a anunțat că polițiștii de frontieră acordă prioritate, la trecerea frontierei de stat, familiilor cu copii minori și persoanelor cu nevoi speciale.
La fel, va fi utilizată la maxim infrastructura punctelor de trecere și a tuturor pistelor din cadrul punctelor de trecere a frontierei, inclusiv aplicarea metodei „REVERS”. Pentru alegerea unui traseu optim pentru deplasare, precum și pentru a vizualiza în timp real situația în PTF și timpul de așteptare, cetățenii pot accesa aplicația „Trafic Online”, pe site-ul oficial a Poliției de Frontieră.
Informăm că, mai multe echipaje ale Poliției de Frontieră vor patrula în zona de frontieră, inclusiv prin localitățile de frontieră, în vederea asigurării ordinii publice. În misiunile de patrulare, pe sectorul „verde” al frontierei, angajații IGPF cooperează cu angajații IGC al MAI.
Pentru participanții la traficul transfrontalier, este funcțional 24/24 call-centrul Poliției de Frontieră (022 259 717). Consultanții oferă informație despre situația la frontieră, regulile de trecere a frontierei și alte informații de ordin public.
Șeful IGPF a îndemnat cetățenii să manifeste înțelegere și respect reciproc în punctele de trecere a frontierei, între participanții la traficul transfrontalier, precum și în raport cu personalul autorităților de control.
Inspectoratul General al Carabinierilor
Șeful Inspectoratului General al Carabinierilor, Ștefan Pavlov, a menționat că IGC va implica în teren în jur de 1000 de angajați, care vor executa atribuţiile de menținere, asigurare şi restabilire a ordinii publice, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor, de protecţie a obiectivelor de importanță deosebită și de asigurare a regimului stării de urgenţă.
Totodată, angajații IGC se vor afla alături de cetățeni în lăcașele de cult în timpul oficierii slujbelor religioase, pe căile de acces către acestea, precum și vor gestiona fluxul de persoane pe toată durata procesului.
În planul de acțiuni al IGC, pentru perioada sărbătorilor de Paști, vor fi intensificate și măsurile de menținere a siguranței populației și se vor desfășura acțiuni punctuale, cu precădere în zonele în care se produc aglomerări de persoane, pentru a nu admite tulburarea ordinii și liniștii publice, sau comiterea faptelor antisociale.
În cadrul rundei de întrebări și răspunsuri, în legătură cu pictarea unei clădiri în simboluri interzise, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a menționat că hotelul este o proprietate privată. Poliția s-a autosesizat pe acest caz, și a contactat proprietara clădirii, care a menționat la rândul său că nu are pretenții și a refuzat să depună o plângere.
În ceea ce privește pictarea clădirii în culorile panglicii Sf. Gheorghe, șeful IGP a menționat că după intrarea în vigoare a prevederilor noi, astfel de acțiuni sunt pasibile de sacțiune contravențională.
Totodată, în ceea ce ține de acțiunile poliției față de folosirea simbolurilor interzise, șeful IGP a îndemnat toți cetățenii să respecte cadrul legal, menționând că legea este una pentru toți. Indiferent de circumstanțe, poliția se va autosesiza la orice încălcare a oricărui cetățean.
Îndemnăm cetățenii, care semnalează careva iregularități, să apeleze la Serviciul de Urgență 112.