28 Aprilie 2010 Ieri, 27 aprilie 2010, angajaţii Biroului migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne au avut o întrevedere cu experţii Biroului Regional pentru Europa a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Reprezentanţii BMA s-au întîlnit cu Kate Runenberg şi Goran Bondjers şi au discuta despre proiectul „Managementul efectiv al mobilităţii cadrelor medicale în Republica Moldova”, preconizat pentru lansarea în Republica Moldova, în luna septembrie curent, pentru o perioadă de trei ani.Proiectul nominalizat este parte componentă a activităţilor derulate în cadrul Declaraţiei Comune privind Parteneriatul de Mobilitate dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnată la 5 iunie 2008 la Luxembourg, beneficiarul principal fiind Ministerul Sănătăţii. Obiectivul principal al proiectului îl constituie migraţia personalului medical.Misiunea dată a avut drept scop evaluarea situaţiei în domeniul migraţiei la nivel naţional precum şi familiarizarea cu procedura de repatriere a cetăţenilor moldoveni, date statistice aferente, evidenţa şi stocarea informaţiei în baza date a BMA.La eveniment au fost prezenţi colaboratorii Direcţiei politici migraţionale şi Direcţiei Refugiaţi.În cadrul întrevederii a fost făcută o prezentare generală privind rolul BMA în gestionarea proceselor migraţionale în Republica Moldova, fluxul migraţional al cetăţenilor străini, au fost prezentate date statistice privind imigrarea, repatrierea, readmisia, încălcările regimului de şedere de către străini şi apatrizi, deciziile de expulzare emise de către instanţele de judecată naţionale pe perioada 2009 - 3 luni 2010.Experţii Biroului Regional pentru Europa a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-au arătat interesaţi de schimbul de informaţii la capitolul repatrierii propriilor cetăţeni, în special a informaţiei ce ţine de studiile deţinute de aceştia şi activitatea pe care au desfăşurat-o peste hotarele ţării. Totodată, experţii au sugerat de a extinde conţinutul informaţiei deţinute în bazele existente prin introducerea de noi cîmpuri informaţionale privitor la studiile obţinute şi activitatea desfăşurată, accentul de bază fiind pus pe cadrele medicale. Deţinerea şi gestionarea prezentei informaţii în baza de date va permite evaluarea situaţiei în domeniul exodului de creieri a cadrelor medicale.28 aprilie 2010 Centrul de presă al MAI