Mergi la conţinutul principal

MAI şi OSCE vor ajusta legislaţia moldovenească la capitolul crimă din ură

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova s-au întîlnit la 16 martie 2010, cu reprezentanţii OSCE pentru a discuta despre insuficienţele din legislaţia moldovenească cu privire la manifestaţiile de ură şi intoleranţă.
Întrevederea a avut loc la MAI şi au fost abordate subiectele ce ţin de ajustarea legislaţiei naţionale la standardele UE, precum şi dezvoltarea amendamentelor necesare în legislaţia naţională privind crima din ură.
Delegaţia OSCE, condusă de dna Floriane Hohenberg, şef al Departamentului toleranţă şi ne-discriminare din cadrul Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului a menţionat disponibilitatea OSCE de a acorda asistenţă părţii moldoveneşti în ajustarea legislaţiei prin 2 etape consecutive, care va implica revizuirea cadrului legal existent, în special a proiectului de lege privind crima din ură, cît şi suportul necesar în implementarea legislaţiei în domeniu.
În acest context s-a stabilit un cadru de cooperare care va implica organizarea seminarelor şi training-urilor pentru colaboratorii MAI, în comun cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi a Procuraturii Generale, pentru instruirea în domeniul implementării prevederilor amendate din legislaţie.
Delegaţia moldovenească în frunte cu Mihai Cebotaru, şef-adjunct al Departamentului poliţie şi-a prezentat disponibilitatea de a acorda asistenţa în soluţionarea problemelor de acest gen şi a solicitat experţilor OSCE suportul teoretic şi practic: ghiduri, materiale informative şi didactice, care să cuprindă prevederile legislaţiei în materie penală, contravenţională în domeniul crimelor de acest gen.
Ambele părţi au promis că vor da dovadă de o colaborare, ulterioară, cît mai productivă şi eficientă deoarece practica similară implementată în alte ţări a fost de bun augur.

17 martie 2010
Centrul de presă al MAI