Pe parcursul zilelor de 20 și 21 octombrie, în cadrul Institutului de Perfecționare Continuă și Cercetări Științifice Aplicative al Academiei Ștefan cel Mare a MAI, s-a desfășurat etapa finală a celei de-a IX ediții a concursului republican anual „Cel mai bun în profesie”, concurs relansat în anul 2003, în baza unui Regulament special.
Scopul concursului, după cum a menționat viceministrul Dumitru Ursachi, este de a demonstra abilitățile profesionale, aptitudinile și deprinderile accumulate în activitatea cotidiană de serviciu și de a împărtăși experiența polițienească cu ofițerii din toată țara.
La competiții au participat peste o sută cincizeci de ofițeri, învingătorii primei etape a concursului, desfășurat în cadrul comisariatelor de poliție din republică.
Participanții au susținut teste speciale la probe precum tragerea în țintă, lupta corp la corp, alergări etc. Proba generală, „Pregătirea de serviciu” a fost evaluată sub formă de test scris, iar proba specială „Pregătirea de serviciu” – sub formă de examen oral.
După două zile de competiții, în cadrul Academiei MAI „Ștefan cel Mare”, a avut loc ceremonia de premiere a învingătorilor.
Aceștia sunt:
Din cadrul serviciilor operative:
Locotenentul major de poliție Andrei GHIMPU, CGP mun. Chișinău – locul I
Locotenentul major de poliție Andrei MOȘU, CPR Criuleni – locul II
Căpitanul de poliție Vitalie LUPAȘCU, CPS Ciocana – locul III
Serviciilor urmărire penală:
Locotenentul major de poliție Ion ȘATIC, CPR Glodeni – locul I
Locotenentul major de poliție Vitalie SINȚOV, CPR Florești – locul II
Maiorul de poliție Eduard RUBAN, CGP mun. Chișinău – locul III
Serviciilor ordine publică:
Căpitanul de poliție Vadim VISLOȚCHI, CPS Rîșcani – locul I
Locotenentul major de poliție Igor AGA CPR Ialoveni – locul II
Maiorul de poliție Sergiu TOMA, CPR Călărași – locul III
Serviciile organizare, analiză și control:
Locotenentul major de poliție Aurel BACIU, CPS Ciocana – locul I
Locotenentul major de poliție Dumitru DABIJA CGP mun. Chișinău – locul II
Locotenentul de poliție Andrian PROFIRIE CPR Nisporeni – locul III
Într-o atmosferă solemnă, câștigătorilor le-au fost înmânate premii bănești și diplome.
La ceremonia de premiere a învingătorilor a participat viceministrul Aafacerilor Interne, Dumitru Ursache. Dumnealui i-a felicitat pe polițiști pentru performanțele obținute, îndemnându-i să aplice în lucrul de zi cu zi cunoștințele de care au dat dovadă la concurs și în permanență să persevereze în plan professional.
Pentru jurnaliștii care au reflectat evenimentul a fost organizat concursul ”Cel mai bun țintaș, reprezentant al mass-media”. În procesul totalizării rezultatelor, învingători au fost stabiliți următorii jurnaliști:
Xenia Muștuc, reporter al postului de televiziune TV-7 – locul I
Aurelia Leorda-Paniș, reporter al Companiei ”Teleradio Moldova” – locul II
Luminița Morozan, reporter al postului de televiziune PRO-TV – locul III .
Direcția informare și relații cu publicul,
21 octombrie 2011


