Mergi la conţinutul principal

MAI impulsionează procesul de implementare a reformei instituţionale

Pentru implementarea reformei instituţionale, în cadrul MAI a fost creat Centrul pentru planificarea şi realizarea obiectivelor de reformare a MAI şi ralierii la standardele UE de funcţionare (Centrul pentru reforma MAI).

Centrul activează în baza unui regulament, aprobat prin ordinul ministrului afacerilor interne şi include angajaţi ai subdiviziunilor MAI, reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi din Uniunea Europeană. Menirea lui este de a realiza analiza funcţională a activităţilor desfăşurate în cadrul implementării Concepţiei de reformare a MAI şi a Strategiei de reformare a sectorului justiţiei, de a actualiza şi ajusta obiectivele instituţiei la standardele europene. Astfel, centrul urmează să fie încadrat plenar în activitatea grupului interinstituţional care asistă Comitetul naţional de supraveghere a reformei MAI, preluând la control activităţile incluse în planurile de acţiuni privind implementarea reformei MAI sub aspectul calităţii executării.

La momentul actual, agenda de activitate a Centrului pentru reforma MAI include următoarele acţiuni:

- examinarea „Legii cu privire la Serviciul carabinieri”;

- efectuarea unei analize funcţionale a MAI, identificarea dublărilor de funcţii, elaborarea şi aprobarea unei structuri moderne a MAI;

- elaborarea Strategiei sectoriale de cheltuieli-pilot cu asistenţa Proiectului Cancelariei de Stat, consolidarea capacităţilor de management al politicilor publice;

- elaborarea Strategiei de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare a MAI (TIC);

- promovarea conceptului de comunicare internă şi externă în cadrul MAI;

- elaborarea şi organizarea unor cursuri de instruire a poliţiei rutiere şi ofiţerilor operativi de sector privind regulile de comunicare cu cetăţenii.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
7 iunie 2012