Pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora, în perioada 1 iunie – 31 august 2012, Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară operaţiunea „MAC-2012”.
Consumul şi traficul de droguri constituie una din multiplele probleme, cu care se confruntă societatea contemporană, ce atentează grav la sănătatea cetăţenilor, dezvoltarea statului şi stabilitatea socială.
Fenomenul se răspândeşte fulgerător în lume, iar motivaţia recurgerii la consumul de droguri este cea mai diversă. Majoritatea consumatorilor iniţial au recurs la droguri în căutarea unei plăceri sau din dorinţa de a se identifica cu un anumit grup.
Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranţa, modificarea structurilor sociale, urbanizarea şi şomajul - constituie factorii care pot declanşa un comportament ireparabil. Pentru un individ care se simte izolat în familie, într-un grup sau în comunitate, drogul poate constitui un refugiu fatal.
Toate drogurile constituie pericol şi produc modificări fizice şi psihologice, iar întrebuinţarea repetată a acestora, măreşte considerabil efectele nocive şi determină apariţia dependenţei de ele. Problemele care survin în rezultatul abuzului de droguri şi traficului ilicit, sunt printre cele mai grave probleme cu care se confrunta lumea de astăzi, ameninţând generaţiile viitoare.
Treptat Republica Moldova din ţară de tranzit se înscrie în lista ţărilor consumatoare, unde, de rând cu drogurile de origine vegetală - cânepa şi macul, se atestă şi consumul de droguri din categoria opiaceilor şi celor sintetice.
În cadrul operaţiunii MAC, desfăşurată pe parcursul perioadei estivale, când se cultivă cânepa şi macul, subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne vor fi orientate în vederea:
– identificării şi verificării în localităţi a cotelor de pământ ce aparţin persoanelor fizice sau juridice, pentru depistarea cazurilor de cultivare ilicită a plantelor cu conţinut narcotic, precum şi locurilor de creştere haotică, cu întreprinderea măsurilor de nimicire a lor;
– formării grupurilor mobile mixte, de comun cu întreprinderile silvice, pentru depistarea şi prevenirea cultivării ilicite a plantelor cu conţinut narcotic;
– desfăşurarării măsurilor de profilaxie generală şi individuală;
– distribuirii materialelor informative privind riscurile încălcării legislaţiei antidrog;
– stabilirii filierelor şi căilor de punere în circuitul ilegal al drogurilor de origine vegetală şi sechestrării acestora.
Recomandări de prevenire a traficului şi consumului de droguri:
– Nu cedaţi tentaţiei de a încerca drogurile – chiar şi prima încercare comportă risc;
– Fiţi atent la alegerea cercului de prieteni şi nu ezitaţi să schimbaţi anturajul atunci când constataţi că au preocupări delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism şi abandon şcolar);
– Refuzaţi categoric orice propunere imorală sau ilicită;
– Informaţi prietenii şi cunoştinţele asupra consecinţelor consumului de droguri şi încercaţi să-i determinaţi să nu recurgă la acestea, prezentându-le pericolele la care se expun;
– Drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluţie în rezolvarea neplăcerilor în familie, serviciu sau şcoală, ci doar o problema în plus;
– Nu folosiţi medicamente cu conţinut narcotic sau psihotrop fără prescripţia medicului;
– Consumul de droguri vă poate determina să comiteţi infracţiuni pentru procurarea unei noi doze şi riscaţi să deveniţi infractor.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
05 iunie 2012