Consumul şi traficul de droguri constituie una din problemele grave, cu care se confruntă societatea contemporană, şi care atentează la sănătatea cetăţenilor şi la stabilitatea socială.
Pentru a combate consumul şi traficul ilicit de droguri, în special a celor de origine vegetală, pentru a depista şi nimici plantele cu conţinut narcotic şi pentru a identifica persoanele care se ocupă de cultivarea lor, MAI desfăşoară, în perioada 1 iunie - 31 august 2011, operaţiunea “MAC-2011”.
Pentru a contracara acest flagel, MAI întreprinde o serie de acţiuni de anvergură. De la începutul anului curent au fost documentate 742 de cazuri privind circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
Doar pe parcursul lunii trecute, conform sintezei operative a MAI, în cadrul desfăşurării operaţiunii „Mac 2011”, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 202 informaţii ce ţin de traficul ilicit de droguri, dintre care 64 în mun. Chişinău.
În scopul contracarării acestui flagel, se colaborează activ cu Agenţia pentru silvicultură „Moldsilva”, precum şi cu organele administraţiei publice locale privind formarea comisiilor de specialitate (în conformitate cu Legea cu privire la administraţia publică locală), pentru examinarea problemei drogurilor şi consumatorilor de droguri.
Desfăşurarea operaţiunii „Mac” pe parcursul lunilor iulie-august nu este întâmplătoare. Anume în această perioadă se cultivă cânepa şi macul. Acţiunile MAI pe parcursul operaţiunii sunt orientate către:
– identificarea şi verificarea în localităţi a cotelor de pământ ce aparţin persoanelor fizice sau juridice, pentru a depista cazurile de cultivare ilicită a plantelor cu conţinut narcotic, precum şi a locurilor de creştere haotică, pentru a întreprinde măsuri privind nimicirea lor;
– formarea grupurilor mobile mixte, în comun cu întreprinderile silvice şi organele administraţiei publice locale, pentru a depista şi preveni cultivarea ilicită a plantelor cu conţinut narcotic;
– verificarea persoanelor anterior atrase la răspundere pentru comiterea contravenţiilor şi infracţiunilor ce ţin de cultivarea plantelor cu conţinut narcotic;
– distribuirea materialelor informative privitor la riscurile încălcării legislaţiei antidrog etc.
Recomandări privind prevenirea traficului şi consumului de droguri:
– nu cedaţi tentaţiei de a încerca drogurile – chiar şi prima încercare comportă risc;
– fiţi foarte atent la alegerea cercului de prieteni şi nu ezitaţi să schimbaţi anturajul atunci când constataţi că membrii lui au preocupări delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism şi abandon şcolar);
– refuzaţi categoric orice propunere imorală sau ilicită;
– informaţi prietenii şi cunoştinţele asupra consecinţelor consumului de droguri şi încercaţi să-i determinaţi să nu recurgă la acestea, explicaţi-le pericolele la care se expun;
– drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluţie în rezolvarea neplăcerilor în familie, la serviciu sau şcoală, ci doar o problema în plus;
– nu folosiţi medicamente cu conţinut narcotic sau psihotrop, fără prescripţia medicului;
– consumul de droguri vă poate determina să comiteţi infracţiuni pentru a procura noi doze şi astfel riscaţi să deveniţi tâlhar, hoţ sau distribuitor.
Potrivit datelor Dispensarului narcologic, la evidenţă se află circa 8960 consumatori de droguri. Aproximativ 95% dintre aceştia sunt consumatori de canabis şi opiacee, adică droguri ce pot fi obţinute din plante de cânepă şi mac.
Pe parcursul anului trecut din cauza drogurilor au decedat 61 de persoane, 3 dintre care din cauza supradozării.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
6 iulie 2011