Mergi la conţinutul principal

MAI continuă să dezvolte mecanisme și planuri de contingență pentru sporirea securității naționale

 

Secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, a participat astăzi, 19 august, la Reuniunea Ambasadorilor Republicii Moldova acreditați peste hotare „Diplomația Republicii Moldova în contextul oportunităților și provocărilor regionale”, în cadrul panelului de discuții cu genericul „Republica Moldova în noul context de securitate regională”.


În prezentarea sa, secretarul de stat a vorbit despre acțiunile inițiate și realizate de MAI, precum și despre necesitatea remodelării arhitecturii de securitate, în contextul războiului din Ucraina. 


Prin urmare, noțiunea de domeniu al afacerilor interne s-a extins pentru a gestiona noi forme de amenințări hibride, propagandă şi criminalitate transfrontalieră. Republica Moldova face față acestei situații datorită eforturilor comune ale autorităților naționale, a Ministerului Afacerilor Interne și subdiviziunilor sale, precum și datorită asistenței partenerilor de cooperare.


„În toată această perioadă, MAI a întreprins acțiuni proactive pentru a spori securitatea atât locală cât și regională. Astfel, am reușit să creăm centura de securitate și să aducem experiența europeană la noi în țară. În martie, Republica Moldova a încheiat un acord operațional cu Agenția FRONTEX, astfel încât astăzi polițiști din întreaga Europă fac echipă la granițele noastre cu polițiștii de frontieră moldoveni. Pe 11 iulie, la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne, am reușit să creăm Hub-ul de asistență al UE, un mecanism operațional care funcționează deja și susține cooperarea și conlucrarea permanentă între agențiile europene de securitate, afaceri interne și justiție, printre care Europol, FRONTEX, EUBAM, DG Home, DG Near, statele membre ale UE și autoritățile din Republica Moldova, pentru a asigura securitatea internă și gestionarea frontierelor spațiului extins al UE, care acum cuprinde și Republica Moldova”, a menționat secretarul de stat. 


Ministerul Afacerilor Interne este în contact permanent  cu partenerii internaționali în vederea sporirii rezilienței. Astfel, în cadrul Conferinței ministeriale de la Berlin și București, în contextul Platformei de Sprijin pentru Moldova creată de către Germania, România și Franța, MAI a prezentat o analiză profundă a priorităților și necesităților imediate din domeniul afacerilor interne, ca să asigure ordinea și securitatea publică, luând în considerare cinci obiective de bază, și anume securitatea regională, siguranța pe străzi și în comunități, siguranța în mediile noastre fizice, spațiu cibernetic sigur, dezvoltarea capacităților, proiectarea proceselor și produselor.


În contextul actual de securitate, este nevoie de o abordare complexă, coordonată și unificată pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de infracțiuni. Astfel, ambasadorii au fost încurajați să îmbunătățească dinamica comunicării bilaterale și multilaterale cu instituțiile specializate în țările în care își au mandatul, pentru a spori consolidarea planului de reziliență pe domeniul afacerilor interne, astfel încât Republica Moldova să fie racordată cât mai rapid la sistemul integrat european de securitate.