Mergi la conţinutul principal

La MAI a avut loc reuniunea a VII-a de coordonare a asistenţei donatorilor internaţionali

La 30 mai, în incinta MAI, s-a desfăşurat cea de-a VII-a Reuniune de coordonare a asistenţei externe a donatorilor internaţionali ai MAI.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Delegaţiei UE în Republica Moldova, Consiliui Europei, NORLAM, OSCE, OIM, EUBAM, ICMPD, PNUD, ICNUR, ai ambasadelor SUA, Poloniei, României, Marii Britaniei şi Germaniei, ofiţeri de legătură şi ataşaţi de afaceri interne.

Scopul şedinţei l-a constituit continuarea bunelor practici de informare a donatorilor despre evoluţiile în activitatea şi procesul de reformă a MAI, asistenţa oferită sau care urmează a fi oferită subdiviziunilor afacerilor interne de către partenerii externi cât şi evoluţiile instituţiei pe margine procesului de liberalizare a regimului de vize.

Întrevederea a fost deschisă de ministrul Roibu, care a ţinut să mulţumească partenerilor străini prezenţi, pentru asistenţa şi suportul acordat în scopul susţinerii reformelor demarate în cadrul MAI şi în contextul priorităţilor de integrare europeană, în special evoluţiile pe marginea Planului de Acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize, ceea ce implică punerea în aplicare a unor reforme structurale atât de aşteptate şi de necesare.

Totodată, dl Roibu a subliniat necesitatea acordării sprijinului privind integrarea Serviciului de Grăniceri în cadrul MAI începînd cu 1 iulie 2012, şi formarea poliţiei de frontieră, fapt care va necesita eforturi considerabile în domeniul combaterii diferitor tipuri de crime transfrontaliere. La final, dl ministru a reiterat priorităţile de asistenţă pentru MAI şi a împărtăşit celor prezenţi la eveniment domeniile majore în care MAI mizează pe suportul donatorilor.

Potrivit agendei, partenerii MAI au fost familiarizaţi cu evoluţiile implementării procesului de reformare al MAI, activitatea Centrului MAI pentru coordonarea reformei instituţionale, noul “Road Map (Foaie de Parcurs) elaborat în vederea implementării recomandărilor misiunii de evaluare a UE asupra Planului de Acţiuni RM –UE privind liberalizarea regimului de vize”, proiectul UE “MIAPAC” cu prezentarea activităţilor şi evenimentelor planificate pentru 2012 şi cu Raportul final privind evaluarea necesităţilor privind liberalizarea regimului de vize, condus de către experţii Delegaţiei UE în aprilie 2012.

Participanţii la întrunire au trecut în revistă spectrul asistenţei externe acordate MAI, fiind prezentat activităţile planificate, precum și domeniile care necesită o coordonare adiţională între actori, fiind propusă crearea unui Task Force (grup ţintă), care va avea drept scop evitarea dublării activităţilor planificate şi va crea posibilitatea reală de a realiza acţiuni concrete printr-o cooperare mai strînsă între donatori.

Următoarea şedinţă urmează să aibă loc în luna noiembrie, curent.

Direcția informare și relații cu publicul,
31 mai 2012