Mergi la conţinutul principal

Istoria Poliției Naționale - în pagini și fapte de glorie

La Ministerul Afacerilor Interne a avut loc o manifestare prilejuită de lansarea volumului „Ordine, Dreptate, Siguranţă” şi a filmului documentar „20 de ani la straja ordinii de drept”, lucrări artistice care coagulează scurta dar glorioasa istorie a Poliției Naționale.

La eveniment au participat reprezentanţi ai conducerii Ministerului de Interne, veterani ai MAI, reprezentanţi ai mass-media, personalităţi marcante ale societăţii. Printre invitaţi a fost dl Mircea Snegur, primul Preşedinte al Republicii Moldova, dl Petru Sandulachi, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul-90”, generalii Ion Costaş, Anton Gamurar, Victor Gusleacov, E.S. domnul Dr. Berthold JOHANNES, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova; E.S. domnul Gabriel PISOTOL, Ministru Plenipotenţiar în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova; E.S. domnul Dirk Steffen SCHUEBEL, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova; doamna Kaarina IMMONEN, Reprezentant Permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova; lideri ai ONG-lor cu activităţi în domeniul drepturilor omului.

Documentarul „20 de ani la straja ordinii de drept”, realizat de angajaţii Direcţiei Informare şi Relaţii Publice în colaborare cu postul de televiziune TVC21, precum și volumul de excepţie „Ordine, Dreptate, Siguranţă”, editat sub auspiciile MAI și scos de sub tipar la editura Magna-Princeps (preşedinte - Ioan Mânăscurtă, director de imagini – Mihai Potârniche) reprezintă o dovadă relevantă a faptelor de curaj demonstrate de angajaţii instituției de-a lungul celor 20 de ani de activitate a Poliţiei Naţionale.
Cartea și documentarul, apar şi ca un argument al afirmării şi devenirii poliţiei, implicării ei reale în construirea şi consolidarea statalităţii şi valorilor democratice, confirmării ei ca scut de nădejde în acţiunile de apărare a vieţii, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, intereselor societăţii şi statului, de ocrotire a ţării şi a cetăţenilor ei de atentate criminale şi de alte atacuri nelegitime.

Aceste lucrări artistice includ secvenţe memorabile despre curajul şi jertfa adusă de angajaţii MAI pe altarul independenţei şi libertăţii. După cum a reiterat dl Mircea Snegur, ecoul acelor timpuri de grea încercare pentru fiecare cetăţean al ţării, care străbate atât din paginile cărţii, cât şi din imaginile filmului, amintesc tuturor şi demonstrează fiecăruia că este de datoria noastră să nu uităm nici pentru o clipă, de imensa jertfă adusă pe altarul Independenței.

Ministrul Victor Catan şi-a exprimat, deasemenea, profunda recunoştinţă faţă de cei care au stat la temelia Poliţiei Naţionale, menţionând totodată că atât astăzi, cât şi pe viitor, colaboratorii organelor afacerilor interne îşi vor exercita cu aceeaşi abnegaţie şi bărbăţie datoria faţă de popor, vor fi mereu şi pretutindeni de partea adevărului şi dreptăţii, vor asaigura cu fermitate respectarea valorilor inerente societăţii democratice.

Lucrările prezentate cuprind pagini ce relevă gândurile şi aspiraţiile de integrare europeană, reflectă amplul proces de reformare a MAI în vederea apropierii acestuia de comunitate, asigurării unui serviciu poliţienesc transparent, accesibil şi responsabil. În acest sens Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Excelenţa Sa domnul Dirk Schuebel şi-a exprimat sprijinul deplin pentru reformele planificate în sistemul poliţienesc privind implementarea celor mai bune practici şi standarde internaţionale şi europene, menţionând că ele vor contribui la sporirea încrederii oamenilor într-o poliţie democratică, poliţie care într-adevăr ajută şi protejează cetăţenii săi.

Cartea „Ordine, Dreptate, Siguranţă” şi filmului documentar „20 de ani la straja ordinii de drept”, urmează vor fi distribuite în toate subdiviziunile teritoriale ale MAI.