Mergi la conţinutul principal

Întrevederea oficială a ministrului Ana Revenco cu Ambasadorul Lituaniei în RM E.S. Kęstutis KUDZMANAS

Ministrul afacerilor interne Ana Revenco s-a întâlnit astăzi 1 septembrie curent cu E.S. Kęstutis KUDZMANAS, Ambasadorul Lituaniei în RM.

 

În cadrul întrunirii oficialii au discutat despre intensificarea relațiilor de colaborare dintre Republica Moldova și Lituania în domeniul afacerilor interne dar și despre continuarea proiectelor inițiate și implementate, atât privind prevenirea migrației ilegale și a traficului de ființe umane, cât și combaterea criminalității transfrontaliere.

 

Ministrul afacerilor interne și-a manifestat deschiderea și receptivitatea în ceea ce privește dezvoltarea unui parteneriat concret, bazat pe priorități majore de viitor, precum și a remarcat un set de propuneri pe diferite aspecte de activitate. Totodată̆, doamna Revenco a subliniat importanța semnării în timpul apropiat a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania cu privire la cooperarea în lupta împotriva criminalității, dar și semnarea unui Plan de Acțiuni privind consolidarea cooperării bilaterale dintre instituțiile polițienești ale ambelor state, pentru anii 2022-2023.

 

Alte aspecte abordate de către părți în cadrul discuțiilor au fost, consolidarea capacităților instituționale în domeniul securității cibernetice, digitalizarea proceselor și serviciilor oferite de către angajații MAI, siguranța rutieră, sistemul de avertizare a populației în situații de urgență și instruirea personalului din subdiviziunile MAI în diferite domenii de activitate.

 

La rândul său, E.S. Kęstutis KUDZMANAS a dat asigurări de susținere și implicare pentru continuarea evoluției relațiilor de conlucrare bilaterală în toate domeniile de interes comun.