La 18 septembrie 2013, ministrul Afacerilor Interne, Dorin RECEAN, a avut o întrevedere cu reprezentanții delegației Ministerului Federal de Interne din Germania, care în perioada 16 – 19 septembrie curent, au efectuat o vizită oficială la Inspectoratul General al Poliției al MAI.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa Consilierului de rang înalt al Prim-ministrului Republicii Moldova, în vederea evaluării mersului implementării reformei poliției la compartimentul asigurării, menținerii și restabilirii ordinii publice.
În cadrul discuțiilor, ministrul Dorin Recean a salutat inițiativa autorităților germane de a evalua Inspectoratul General al Poliției în plin proces de reformare, subliniind importanța reformei instituționale, etapele desfășurării, progresele înregistrate, prioritățile instituționale pe termen mediu și lung, precum și rezultatele scontate.
Delegația germană a salutat progresele obţinute de Ministerul Afacerilor Interne în implementarea reformei și a exprimat disponibilitatea de a susţine acest proces amplu, prin consiliere, expertiză, asistență, instruire, schimb de experiență și bune practici.
Totodată, experții germani au punctat cîteva recomandări de bază, prin prisma experienței Germaniei, care ar facilita creșterea încrederii cetățenilor în poliție, transparența și integritatea.