29 Aprilie 2011 Astăzi, 29 aprilie, Ministrul afacerilor interne Alexei Roibu, a avut o întrevedere cu doamna Alexandra Yuster, reprezentant al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii în Republica Moldova (UNICEF).În cadrul întrevederii, Alexei Roibu a subliniat că colaborarea cu instituţiile şi organizaţiile de profil ale ONU reprezintă un imperativ şi o prioritate în activitatea MAI. Ministrul a apreciat înalt contribuţia şi asistenţa UNICEF în elaborarea şi implementarea politicilor menite de a respecta drepturile copiilor, în consolidarea parteneriatului dintre instituţiile naţionale responsabile precum şi promovarea instruirii adecvate în cadrul Academiei MAI „Ştefan cel Mare” la compartimentul prevenirii şi combaterii crimelor contra minorilor şi săvîrşite de minori.Problema copiilor în Republica Moldova - una complexă şi alarmantă - este permanent în vizorul MAI, a declarat dl Roibu. În mare parte aceasta se datorează faptului că mulţi copii rămân fără supravegherea părinţilor plecaţi peste hotare la muncă. Se doreşte de a stabili o politică naţională coerentă şi eficientă în vederea asigurării drepturilor copilului, precum şi crearea unor mecanisme de implementare a prevederilor legislaţiei la capitolul vizat. La aceasta va contribui şi Planul de Acţiuni privind protecţia copilului pentru anul 2011-2012, care a fost semnat de către MAI de rând cu alte instituţii guvernamentale abilitate în domeniu şi UNICEF, care va facilita implementarea mecanismelor de protecţie a copilului în Republica Moldova.Înaltul oaspete a fost informat că MAI ţine mereu la un control strict situaţia creată în familiile în care copii au rămas fără supravegherea părinţilor în virtutea fonului migraţional înregistrat. A fost iniţiat un proiect comun cu Ambasada SUA la Chişinău şi Federaţia moldovenească de fotbal privind dezvoltarea parteneriatului dintre poliţie şi societate prin promovarea fotbalului în rîndurile copiilor vulnerabili şi copiilor neînsoţiţi.În context, Alexei Roibu a solicitat asistenţa UNICEF în ajustarea legislaţiei naţionale la rigorile Convenţiei de la Lanzarote privind abuzurile sexuale împotriva copiilor, precum şi la amenajarea birourilor de audiere a minorilor în comisariatele de poliţie raionale cu echiparea adecvată a acestora.La rândul său dna Yuster a specificat că angajaţii MAI au participat activ în grupul de lucru privind combaterea exploatării sexuale a copiilor, care s-a desfăşurat recent sub egida UNICEF. Menţionând că situaţia privind respectarea drepturilor copiilor din Republica Moldova va fi folosită de UNICEF în calitate de exemplu bun pentru alte state. Oficialul a apreciat înalt angajamentul ferm al conducerii MAI de a promova politicile de protecţie şi asigurare a drepturilor minorilor, pentru implementarea rigorilor internaţionale privind dreptul copiilor în legislaţia Republicii Moldova, menţionînd că UNICEF este disponibil de a contribui la maximum la acest proces. Direcţia Informare şi Relaţii Publice, 29 Aprilie 2011