Joi, 20 mai 2010, dna Shivaun Scanlan, şefa Programului Anti-trafic de fiinţe umane a Misiunii OSCE în Polonia şi Eugenia Benigni, consilierul Programului combaterii traficului de fiinţe umane şi gender a misiunii OSCE în Moldova, au vizitat Centrul pentru combaterea traficului de persoane a MAI.
În mesajul de salut, Shivaun Scanlan a declarat că vizita sa în Republica Moldova urmăreşte scopul de a evalua rezultatele şi necesitatea susţinerii pe viitor a proiectului Centrului de prevenire a traficului de femei (CPTF), care oferă asistenţă juridică victimelor traficului de fiinţe umane în Moldova.
În cadrul discuţiilor, angajaţii CCTP au efectuat o evaluare a activităţilor de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale pe parcursul ultimei perioade de timp, progresele înregistrate, problemele existente la acest compartiment.
Prin prisma subiectelor abordate, cei prezenţi au fost informaţi despre procedee procesual-penale şi mecanismele de acordare a asistenţei, protecţiei sociale şi asigurării securităţii victimelor traficului de fiinţe umane cum în cadrul urmării penale, precum şi în afara acesteia.
Ca urmare a discuţiilor purtate, au fost evidenţiate priorităţile şi căile de eficientizare în perspectivă a colaborării bilaterale.

Postat, vineri, 21 mai 2010
Centrul de presă al MAI