Mergi la conţinutul principal

Întâlnirea oficială a ministrului Alexandru Jizdan cu Ofițerul de legătură al Belgiei, Jean Fontaine

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a avut astăzi, 14 septembrie 2016 o întrevedere cu Ofiţerul de legătură al Belgiei, Jean Fontaine, care își încheie mandatul ca Ataşat de Afaceri Interne în RM, după 8 ani de activitate.

 

În debutul ședinței, ministrul Alexandru Jizdan a mulțumit Ofițerului de legătură, Jean Fontaine pentru profesionalism în activitatea desfășurată în această perioadă și pentru contribuţia în pe dimensiunea afacerilor interne şi în procesul reformei MAI şi a Poliţiei.

 

“Vă mulțumesc pentru cooperarea şi perseverenţa de care ați dat dovadă pe parcursul activității, și care au fost extrem de importante în realizarea cu succes a obiectivelor comune. Împreună am reuşit să construim un dialog constructiv moldo - belgian care este unul progresiv, reliefându-se atât în cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne la nivel strategic, cât şi operaţional”, a spus ministrul Alexandru Jizdan.

 

Jean Fontaine, a menționat că Ministerul de Interne al RM este un partener de încredere pentru Guvernul de la Bruxelles, iar Belgia va susține parcursul european al Republicii Moldova și toate inițiativele care vin să reformeze cele mai importante instituții și domenii de activitate în stat.

 

În acest context, oficialul și-a exprimat recunoștința pentru receptivitatea și căldura cu care a fost primit în RM și a prezentat noul Ataşat al Biroului de legătură al Belgiei, Herbert Veyt, care este numit pe un termen de 6 ani și care va continua colaborarea cu MAI, având format deja o bază solidă.

 

Ministrul Alexandru Jizdan a felicitat noul Atașat cu investirea în funcție, exprimându-și deschiderea pentru continuarea cooperărilor bilaterale în scopul fortificării bunelor relații în domeniul polițienesc.

 

Pentru sprijinul oferit Poliției Republicii Moldova, dar și pentru eforturile depuse în coordonarea activităţilor comune realizate în domenii precum securitate, migraţi şi azil, lupta împotriva criminalităţii organizate ș.a, ministrul Afacerilor Interne a menționat Ofițerul de legătură, Jean Fontaine cu distincție MAI.