Mergi la conţinutul principal

„Fulger” nu-şi lasă camarazii la nevoie!

Astăzi, efectivul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială FULGER, care este o subdiviziune de elită a MAI, a demonstrat încă o dată viabilitatea proverbului „prietenul la nevoie se cunoaşte”, prin acordarea unui suport financiar pentru tratament unui fost coleg de arme.

Este vorba despre plutonierul de poliţie Vladislav Gancear, care a activat în cadrul acestei subunităţi  până în august 2010, când a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia a suportat 4 intervenţii chirurgicale complicate la ambele picioare.

Pe parcursul serviciului plutonierul de poliţie Gancear Vladislav s-a manifestat prin exercitarea sarcinilor şi misiunilor înaintate, iniţiativă, disciplină şi exigenţă, fapt pentru care a fost apreciat de conducerea subdiviziunii şi colegii de serviciu, bucurându-se de stima bine meritată.

La iniţiativa colonelului Ion Țurcan, comandamentul Brigăzii de poliție cu destinație specială efectivul unității a decis acordarea ajutorului financiar în mărime de 58 de mii de lei plutonierului de poliţie Gancear Vladislav, care şi în prezent necesită noi investigaţii medicale şi tratament, adică salariul, cu adausuri şi suplimente, pentru o zi de muncă.

Vădit emoţionat, Gancear Vladislav a mulţumit comandantului, conducerii Brigăzii şi întregului efectiv pentru susţinerea morală şi materială, fără de care i-ar fi fost mult mai greu să depăşească aceste încercări grele. Iar vizitele permanente ale colegilor nu i-au lăsat timp pentru gânduri pesimiste. Evenimentul de astăzi l-a convins încă o dată că în cele mai grele clipe, cu sprijinul adevăraţilor prieteni, orice dificultate poate fi depăşită.

Direcţia Informare şi Relaţii cu Publicul,
23 mai 2011