La solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Victor Catan, omologul său din România, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a pus la dispoziţia autorităților moldovenești 8 automobile speciale, 28 de salvatori, 10 bărci cu motor şi alt utilaj, saci, peliculă etc. De asemenea, apeluri de ajutor au fost adresate colegilor din Federaţia Rusă şi Ucraina. .
În același timp, sute de militari ai Departamentului de Carabinieri şi angajaţi ai Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, precum şi poliţiştii din raioanele afectate de stihie, s-au angajat în acţiunile de ajutorare şi salvare a oamenilor, a averii lor şi a caselor atacate de inundaţie.
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne depun maximum de eforturi pentru a-şi consolida forţele şi mijloacele de protecţie a cetăţenilor, evacuând oamenii şi proprietăţile lor din zonele de risc.
Pentru preîntîmpinarea şi lichidarea consecinţelor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat colaboratorii comisariatelor de poliţie, trupelor de carabinieri şi situaţiilor excepţionale, care activează în coordonare cu autorităţile publice locale, Serviciul Grăniceri, Armata Naţională şi Ministerul Justiţiei la fortificarea digurilor, evacuarea cetăţenilor şi bunurilor acestora.
Ieri, in raioanele afectate de inundaţii, s-a deplasat ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, pentru a se documenta la faţa locului, a coordona lucrările de salvare a sinistraţilor şi de întărire a digurilor de protecţie în localităţile din preajma râului Prut.
Ministrul a cerut forţelor de ordine să manifeste fermitate în acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor sinistrate, pentru că numai aşa le pot salva.
La lucrări sunt implicaţi zilnic:
- 500-600 colaboratori de poliţie;
- 250 angajaţi ai SPC şi SE;
- 300 militari ai trupelor de carabinieri;
- 100 militari ai Forţelor Armate;
- 150 militari ai Serviciului Grăniceri; angajaţi ai Ministerului Justiţiei.
Până la moment, au fost construite peste 25 km diguri şi baraje.
Total, din zonele de risc au fost evacuate peste 3000 persoane dintre care 150 copii.
În zonele afectate populaţia este asigurată cu hrană, apă potabilă şi alte servicii de primă necesitate.
Condiţiile meteorologice nefavorabile au provocat şi continuă să provoace mari prejudicii fondului de locuinţe, edificiilor cu destinaţie socială şi agriculturii.
Ploile torenţiale şi vânturile puternice au provocat deconectări masive de la alimentarea cu energie electrică, afectând 57 de localităţi din 14 raioane ale republicii
Până la moment, au fost inundate:
- 478 case de locuit – din care 200 în s. Cotul Morii şi 260 în s. Nemţeni, Hâncești;
- 93 obiective ale gospodăriilor săteşti;
- 735 ha semănături;
- 809 ha păşune;
- 336 ha grădini particulare;
- 9,3 ha livezi;
Pe râul Prut, debitul este de 8003m/s (cota normală 120-2003m/s), nivelul apei variază în dependenţă de relief de la 2 la 6 metri, fiind supuse riscului de inundaţii mai multe localităţi. O situaţie mai alarmantă se atestă în raioanele Briceni, Ungheni, Nisporeni şi Hânceşti. În zona raionului Briceni, nivelul apei s-a ridicat cu aproximativ 2m.
Către orele 1700, se aşteaptă valul de 5 metri şi apare pericol real pentru 185 case în s. Drepcăuţi, 5 în s. Criva, 11 în Lipcani, 3 în Şirăuţi.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale va monitoriza în continuare situaţia de pe ambele râuri, iar posturile mobile vor activa până la dispariţia pericolului inundaţiilor, care încă nu a luat sfârşit. Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că ploile puternice căzute în ultimele zile în cursul superior al râului Prut (Ucraina) vor duce la creşterea substanţială a nivelului râului. Astfel, situaţia de pe râurile Prut şi Nistru devine din ce în ce mai tensionată.
În situaţia extrem de complicată din zona afectată de inundaţii, Ministerul Afacerilor Interne face apel la calm și responsabilitate din partea tuturor cetăţenilor, precizând că forţele de ordine, în comun cu administraţia publică locală, întreprind toate măsurile necesare pentru a nu admite încălcarea ordinii și depun maximum de eforturi pentru a consolida forţele și mijloacele de protecţie a cetăţenilor, evacuând oamenii și proprietăţile lor din zonele de risc.
Pentru a diminua consecinţele inundaţiilor, MAI apelează către cetăţeni pentru a se implica, în măsura posibilităţilor, alături de autorităţi, în fortificarea digurilor şi barajelor bazinelor acvatice:
- să ţină cont de indicaţiile administraţiei publice locale;
- în cazul în care e necesară evacuarea, să nu opună rezistenţă autorităţilor.
În următoarele zile, conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pericolul inundaţiilor se menţine, ploile puternice căzute în ultimele zile în cursul superior al râului Prut (Ucraina) vor duce la creşterea substanţială a nivelului râului.
ÎN SCOPUL AJUTORĂRII ȘI SUSŢINERII PERSOANELOR AFLATE ÎN DIFICULTATE, A FOST LANSATĂ ȘI O LINIE FIERBINTE: 725-888


Direcția informare și relații cu publicul
9 iulie 2010