Veteranii, puntea de aur între trecutul şi prezentul MAI. Călăuzindu-se de această înţelepciune, specialiştii profesionişti ţin cu siguranţă pe umerii săi acel pod invizibil, care face să fie întreţinută legătura dintre timpurile sale şi actualitate. Ei, veteranii, sunt cei care restabilesc continuitatea tuturor generaţiilor. Oameni, care în timpul exerciţiului funcţiunii au dat dovadă de bărbăţie, jertfire de sine, devotament faţă de patrie şi profesionalism în menţinerea ordinii publice, asigurarea securităţii cetăţenilor şi apărarea drepturilor omului.
Protecţia socială a veteranilor organelor afacerilor interne şi familiilor lor, grija permanentă a “decanilor” rămâne a fi una pe măsură din partea Ministerului Afacerilor Interne.
Astăzi, 12 mai, viceministrul afacerilor interne, dl Dumitru Ursachi şi un grup de ofiţeri de la MAI, l-au vizitat pe fostul angajat al organelor afacerilor interne, dl Nicanor Chiriac, plutonier de miliţie în rezervă, invalid de gradul I, aducându-i în dar un cărucior cu rotile, două bilete pentru tratament balneo – sanatorial şi produse alimentare.
Viceministrul şi-a exprimat încă o dată recunoştinţa pentru abnegaţia şi curajul manifestat pe parcursul anilor. „Experienţa lor bogată şi cunoştinţele verificate de practică nu le poate înlocui nici o academie. Suntem datori să ne aflăm în permanenţă în preajma lor, să simtă umărul şi susţinerea colegilor şi a tinerilor poliţişti, pe care îi educăm în acel spirit de dragoste faţă de ţară şi neam, prin exemplul faptelor eroice săvârşite de foştii colegi” a conchis dl Ursachi.
Nicanor Chiriac are 74 de ani, s-a născut în satul Novaci, raionul Călăraşi şi a lucrat în organele afacerilor interne timp de 25 de ani. Pe parcursul anilor 1966-1988 a deţinut diferite funcţii ale efectivului de trupă, iar în momentul pensionării activa în calitate de ajutor al ofiţerului operativ de serviciu al Unităţii de gardă a Secţiei afacerilor interne din raionul Călăraşi. În anul 2009, în urma unei boli contagioase, fostului plutonier de miliţie i-au fost amputate o mână şi un picior, fiindu-i stabilit gradul I de invaliditate.
Conducerea MAI continuă să ajute veteranii ministerului de interne prin diverse acţiuni de binefacere, menite să asigure un trai decent şi o viaţă mai liniştită celor care ani de-a rândul au fost în slujba cetăţeanului.
Postat, miercuri, 12 mai 2010
Centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne