Mergi la conţinutul principal

E.S. Georgi Panayotov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în Republica Moldova a vizitat Ministerul Afacerilor Interne

Astăzi, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în Republica Moldova, E.S. Georgi Panayotov.

Ministrul a mulţumit oficialului bulgar pentru vizită efectuată, subliniind importanţa consolidării relaţiilor bilaterale bazate pe reciprocitate şi schimbului de experienţă şi practici avansate.

Excelenţa Sa a ţinut să menţioneze că apreciază înalt relaţiile bilaterale stabilite între cele două guverne şi, în special, în domeniul afacerilor interne, prin consolidarea bazei normative de cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, Georgi Panayotov şi-a exprimat speranţa că pe viitor această colaborare va deveni mai activă, specificând că MAI va beneficia de tot sprijinul din partea Ambasadei, în aspecte ce vor ţine de consultări şi schimb de opinii.

Ministrul Recean a specificat importanţa consolidării relaţiilor cu Bulgaria, atât din considerentul relaţiilor sociale şi culturale, determinate de prezenţa persoanelor de etnie bulgară în Republica Moldova, cât şi cel al drumului european parcurs deja de Republica Bulgară, experienţă care trebuie luată în consideraţie şi de Republica Moldova. ”Obiectivul Republicii Moldova este de a contribui la asigurarea securităţii regionale şi a deveni un partener de încredere pentru statele din regiune, fapt pentru care mizăm pe colaborarea cu Bulgaria”, a precizat gazda.

În cadrul vizitei dl Ambasador a înmânat invitaţia de participare a reprezentanţilor Republicii Moldova la conferinţa regională privind securitatea cibernetică, care se va desfăşura în or. Sofia, Republica Bulgaria.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
21 septembrie 2012