Prin intermediul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Interne a organizat, în preajma sărbătorilor de iarnă, transportarea unui impunător set de colete din partea organizaţiei „Die Johanniter” Germania. Evenimentul face parte din acţiunea umanitară „Cadouri de Crăciun 2010” organizată de postul de radio „Antenne Bayer” din regiunea Bavaria, Germania.
Donaţia de circa 9 000 de colete ce constau din alimente şi articole de igienă au sosit ieri, 29 decembrie la Chişinău unde a avut loc ceremonia de transmitere a darurilor.
Bunurile din Germania, în valoare de mii de euro, vor ajunge la categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii (copii orfani, invalizi, aziluri de bătrâni, orfelinate, precum şi sinistraţii din vara anului 2010). De asemenea, de cadourile din Germania vor beneficia copiii şi familiile colaboratorilor MAI căzuţi la datorie, invalizii de gradul I, II şi III pe linia MAI şi pensionari ai MAI.
La ceremonia de transmitere oficială a donaţiei, au participat ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan şi doamna Julia Kahrl, şeful-adjunct al Ambasadei Germaniei în Republica Moldova.
În cuvântul de salut, domnul ministru a ţinut să mulţumească înaltului oaspete pentru imensa bucurie oferită cu generozitate cetățenilor nevoiași din ţara noastră, exprimându-şi, totodată, recunoştinţa faţă de reprezentanţii organizaţiei „Die Johanniter” Germania, care au preferat să parcurgă câteva mii de kilometri şi să se afle de sărbători departe de ţara lor, dar să aducă un strop de fericire în casa copiilor moldoveni.
Centrul de presă
30 decembrie 2010
