În după amiaza zilei de azi, în incinta Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne din strada Gheorghe Asachi, 25 B, din municipiul Chişinău, a fost inaugurat un laborator de diagnostic clinic. Acţiunea este organizată de Asociaţia obştească „Salvaţi Copiii” Moldova (SCM), în cadrul Programului AENEAS 2006 al Comisiei Europene, Proiectul „Consolidarea condiţiilor de azil şi protecţie internaţională în Republica Moldova”.
La eveniment au fost prezenţi ministrul afacerilor interne, dl Victor Catan, viceministrul, Dumitru Ursachi, conducerea Biroului Migraţie şi Azil, coordonator principal al proiectului, şefi de direcţii din cadrul ministerului, şefi de secţii ai instituţiei medicale nominalizate, precum şi reprezentanţi ai sectorului ne-guvernamental (Centrul de Drept al Avocaţilor, Societatea pentru Refugiaţi, Centrul de Caritate pentru Refugiaţi), ai organizaţiilor internaţionale (Delegaţia Uniunii Europene în RM, Reprezentanţa ICNUR în Moldova, Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).
Proiectul este implementat în perioada 2008-2011 în conformitate cu legislaţia în vigoare a RM cât şi în conformitate cu regulile de programare şi cele financiare ce sunt folosite în procedurile de contractare pentru acţiunile externe ale Comisiei Europene.
Scopul proiectului este de a îmbunătăţi condiţiile de azil şi protecţie internaţională existente la moment în Republica Moldova şi realizarea obictivelor specifice:
1. Accesul solicitanţilor de azil la servicii corespunzătoare de asistenţă şi examinare medicală;
2. Oferirea unor posibilităţi reale pentru refugiaţii recunoscuţi şi persoanele ce beneficiază de protecţie auxiliară întru integrarea în societatea moldovenească;
3. Acces pentru solicitanţii de azil şi refugiaţi la servicii îmbunătăţite de asistenţă socială oferite de stat şi prestatori ne-guvernamentali;
4. Diminuarea tendinţelor de xenofobie în favoarea protecţiei şi înţelegerii sporite a protecţiei refugiaţilor din parte publicului larg; sporirea conştientizării referitor la obligaţiile funcţionarilor guvernamentali cu privire la protecţia auxiliară.
SCM, principalul implementator al proiectului, este organizaţia lider şi are rolul major de implicare în implementarea proiectului. Ceilalţi actori (Reprezentanţa ICNUR în RM, ONG „Societatea pentru Refugiaţi” şi „Centrul de Caritate pentru Refugiaţi”) de asemenea au semnificaţie, în deosebi rolul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova ca o autoritate guvernamentală ce se ocupă cu problemele refugiaţilor care a oferit 20% co-finanţare la proiect din bugetul de stat, spaţiu pentru laboratorul medical şi a suportat cheltuielile pentru lucrările de reparaţie a încăperilor destinate laboratorului.
În perioada 2008-2009 a fost achiziţionat în cadrul procedurii de licitaţie internaţională echipamentul medical, mobilierul şi accesoriile destinate laboratorului medical, a fost instruit personalul medical. Totodată, SCM a publicat (română, rusă, engleză) Broşura informativă cu privire la practicile igienice pentru refugiaţi.
Laboratorul medical va presta:
• Servicii medicale esenţiale solicitanţilor de azil care nu au posibilitatea să acceseze îngrijirea medicală în orice altă parte a Moldovei;
• Va oferi un standard înalt de asistenţă medicală holistică solicitanţilor de azil;
• Servicii într-un mod binevoitor, respectuos, demn, fără prejudecăţi şi adaptate conform necesităţilor persoanelor individuale;
Acest aranjament va consolida responsabilitatea guvernului de a oferi servicii de asistenţă medicală solicitanţilor de azil şi refugiaţilor. În acelaşi timp, pacienţii moldoveni vor beneficia de asistenţă îmbunătăţită oferită de instituţia medicală în cauză. Eforturile unite ale ONG-urilor şi Guvernului referitor la crearea laboratorului medical vor rezulta în asumarea parţială pe viitor a responsabilităţilor de asistenţă medicală de Guvernul Republicii Moldova.
