20 Octombrie 2021 Secretarul de stat al MAI, Alexandru Oprea a avut o întrevedere cu directorul pe țară al Fondului de solidaritate al Poloniei, Tomasz Horbowski. Ședința este o continuitate a întrunirii Ministrului Afacerilor Interne cu oficialii polonezi de săptămâna trecută. Interlocutorii au convenit asupra principalelor aspecte de acordare a suportului și anume consolidarea capacităților la nivel local a sistemului de protecție civilă prin crearea și implementarea unui Program de susținere și dezvoltare în acest domeniu. Cei doi oficiali au stabilit o nouă întâlnire în cadrul căreia vor fi puse în discuție principalele acțiuni pentru dezvoltarea acestui concept, produsul final fiind în beneficiul securității cetățenilor.