Mergi la conţinutul principal

A demarat operaţiunea „Autobuz”

De la începutul anului curent pe teritoriul republicii au fost înregistrate 1169 accidente rutiere, în rezultatul cărora 156 persoane au decedat, iar altele 1473 au fost traumatizate.

În această perioadă, au avut loc 109 accidente rutiere produse din vina conducătorilor care sunt specializaţi în transportarea pasagerilor, soldate cu 6 persoane decedate şi 136 traumatizate.

De menţionat, că a crescut considerabil numărul unităţilor de transport care sînt antrenate la trasportarea ilicită a pasagerilor, fapt confirmat prin petiţiile parvenite în adresa conducerii MAI.

În scopul contracărarii acestui fenomen, depistării încălcărilor cerinţelor legislaţiei în vigoare cu privire la exploatarea transportului de pasageri, Direcţia Poliţiei Rutiere va desfăşura, în perioada 15-20 iulie 2010, pe întreg teritoriul republicii operaţiunea specială “AUTOBUZ”. Aceasta are drept scop prevenirea accidentelor şi ameliorarea situaţiei rutiere ce vizează transportul public în vederea sporirii siguranţei pasagerilor şi respectării normelor legale.

În perioada de referinţă, oamenii legii vor acorda o atenţie deosebită depistării încălcării prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere şi anume:

- actelor de parcurs şi documentele care certifică dreptul de transport al pasagerilor;

- transportarea pasagerilor fără bilete;

- efectuarea rutelor cu încălcarea gaficului stabilit;

- transportarea mai multor călători decît numărul de locuri prevăzut în paşaportul tehnic eliberat de uzina producătoare;

- să transporte în salon obiecte neprevăzute de condiţiile tehnice, piese de schimb şi recipiente cu lichide tehnice;

- să fumeze în salon, să folosească aparate audio şi video dacă pasagerii au obiecţii;

- să utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii mijlocului de transport;

- să asigure prezentarea la timp a autobuzelor, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, să asigure transportarea călătorilor în condiţii de siguranţă şi confort, conform clauzelor contractului de transport şi orarului aprobat;

- să ia măsurile corespunzătoare de prevenire a accidentelor, ş.a.

Centrul de presă al MAI
15 iulie 2010