Mergi la conţinutul principal

Delicvenţa juvenilă în atenţia Ministerului Afacerilor Interne

Una din problemele majore cu care se confruntă societatea este delicvenţa juvenilă, prevenirea şi diminuarea căreia constituie o prioritate de bază a activităţii Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului curent, de către minori şi cu participarea acestora au fost săvârşite 772 de infracţiuni, care comparativ cu perioada similară al anului precedent, constituie o diminuare cu 7,5%.
La comiterea acestor infracţiuni au participat 965 de persoane de vârstă minoră, dintre care 530 au fost atraşi la răspundere penală, ceea ce constituie 54,9% din numărul total de minori.
Copiii au devenit victime ale infractorilor în 422 de cazuri, cel mai frecvent contra acestora fiind săvârşite infracţiuni patrimoniale. Astfel, copiii au devenit victime în 117 cauze penale iniţiate conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 186 al Codului penal, în 35 cauze conform art. 187 al Codului penal, într-o cauză penală conform prevederilor art. 188 al Codului penal şi 17 cauze pornite conform art. 190 al Codului penal.
Din numărul total al infracţiunilor comise contra copiilor, în 90 de cazuri aceştia au devenit victime ale infracţiunilor de gen sexual, dintre care în 8 cauze penale aceştia au fost abuzaţi de către tatăl biologic, vitreg sau rude.
De asemenea, au fost înregistrate 38 de cazuri de violenţă contra copiilor în cadrul familiei şi 69 de cazuri de violenţă în instituţiile de învăţământ.
Pe parcursul anului curent, de către inspectorii serviciilor minori au fost depistaţi şi luaţi la evidenţa 898 minori delicvenţi şi 194 familii vulnerabile, în total la evidenţa acestora se află 3.471 minori delicvenţi şi 1.024 părinţi dificili.
Pentru asigurarea protecţiei drepturilor copilului au fost înaintate 12 demersuri pentru emiterea ordonanţei de protecţie, 19 copii au fost scoşi din cadrul familiei, 16 au fost plasaţi în centre de plasament sau alte forme de îngrijire alternativă, iar în alte 12 cazuri a fost propusă lipsirea părinţilor de drepturile părinteşti.
De către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne au fost organizate şi desfăşurate 3.874 razii specializate, 6.484 lecţii şi convorbiri în instituţiile de învăţământ preuniversitar, iar la domiciliu au fost verificaţi 10.873 de copii rămaşi fără îngrijirea părinţilor şi 4.402 familii needucogene.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
23 august 2011