În perioada 17-19 septembrie 2013, delegaţia Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, condusă de şeful Inspectoratului General al Poliţiei, dl Ion Bodrug, participă la Conferinţa organizată sub auspiciile preşedinţiei Lituaniei la Consiliul UE, cu genericul ,,Cooperarea organelor de drept ale Parteneriatului Estic: paşii care urmează a fi întreprinşi", desfăşurată la Vilnius, Lituania.
Evenimentul este organizat de Ministerul de Interne al Lituaniei, cu suportul Colegiului European de Poliţie (CEPOL) şi a fost deschis de viceministrul Afacerilor Interne al Lituaniei.
Reieşind din importanţa consolidării cooperării regionale ale statelor Parteneriatului Estic, Conferinţa a reunit un număr impunător de participanţi din statele PaE, precum şi state membre ale UE - Marea Britanie, Polonia, Spania, România, Italia, Franţa etc. dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor şi instituţiilor europene (EUROPOL, EMCDDA, Consiliul Europei, CEPOL, Comisia Europeana etc.).
Evenimentul a fost divizat în mai multe componente în cadrul cărora participanţii au avut posibilitatea să-şi împărtăşească experienţa în diferite domenii vis-a-vis de cele mai bune practici.
În cadrul prezentărilor făcute a fost adusă apreciere importantă cooperării cu poliţia din Republica Moldova.
Conferinţa s-a axat în special pe subiecte ce ţin de tendinţele comune ale criminalităţii şi importanţa cooperării, subliniind cele mai bune practici şi obstacole, precum şi sugestiile pentru consolidarea ulterioară.
Totodata, a fost discutată şi importanţa consolidării cooperării regionale şi internaţionale, mecanismul de identificare al priorităţilor UE pentru lupta împotriva criminalităţii, aşteptările UE privind cooperarea cu organele de drept din statele PaE etc.
Reprezentanţii statelor participante au subliniat necesitatea consolidării relaţiilor de parteneriat a organelor de drept ale statelor Parteneriatului Estic, paşii care urmează a fi întreprinşi, precum şi evoluţia pe segmentul combaterii criminalităţii comune.