Astăzi, 27 ianuarie 2010, în cadrul vizitei oficiale a delegaţiei române la Chişinău, condusă de Preşedintele României Traian Băsescu, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, domnul Victor Catan, a avut o întrevedere cu omologul său din România, domnul Vasile Blaga.
În cadrul evenimentului, oficialii au făcut schimb de opinii privind importanţa colaborării reciproc avantajoase şi au semnat Declaraţia Comună.
La finele întâlnirii, miniştrii de interne ai celor două state au depus flori la placa comemorativă dedicată eroilor-poliţişti căzuţi la datorie.
DECLARAŢIE COMUNĂ
Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministrul Administraţiei şi Internelor din România,
În scopul susţinerii angajamentelor celor două state în favoarea valorilor şi principiilor comune.
Pentru continuarea în ritm accelerat a pregătirilor în vederea apropierii Republicii Moldova de structurile europene, în deplină consonanţă cu statutul României de stat membru al UE şi aspiraţiile europene ale autorităţilor statale şi guvernamentale ale Republicii Moldova.
Ţinând cont de principiile şi recomandările Declaraţiei Comune a Summit-ului de la Praga al Parteneriatului Estic din 7 mai 2009 şi ale Declaraţiei Comune Republica Moldova – UE din 21 decembrie 2009.
Cu scopul de a atinge standardele solicitate şi de a îndeplini condiţiile impuse pentru demararea negocierilor privind Acordul de asociere Republica Moldova – UE, şi, în perspectivă, a dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.
În vederea asigurării controlului şi securităţii la frontiera externă a Uniunii Europene într-un spaţiu al justiţiei, libertăţii şi securităţii.
În scopul aprofundării cooperării bilaterale, a evaluării comune a rezultatelor obţinute şi a analizării periodice a progreselor înregistrate.
Au adoptat prezenta declaraţie, care exprimă interesul celor două părţi pentru realizarea următoarelor:
1. Asigurarea unui sprijin susţinut din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor din România în procesul de reformă instituţională în care este antrenat Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin configurarea unui calendar de activităţi concrete pentru perioada imediat următoare în vederea atingerii acestui obiectiv.
2. Întreprinderea măsurilor ce se impun în domeniile din responsabilitate, în vederea asigurării standardelor aferente alinierii structurilor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la cerinţele UE.
3. Valorificarea oportunităţilor oferite de Parteneriatul Estic ca o dimensiune specifică a politicii externe a UE, în vederea susţinerii consolidării relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
4. Conlucrarea dintre autorităţile de resort guvernamentale din Republica Moldova şi România să fie axată, cu prioritate, pe:
a) securizarea şi controlul frontierei externe a Uniunii Europene, prin:
- acţiuni comune în plan operativ;
- implementarea prevederilor Acordului interguvernamental privind micul trafic de frontieră;
- finalizarea unor noi instrumente juridice bilaterale;
- dezvoltarea şi diversificarea cooperării în cadrul punctelor şi centrelor comune de contact la frontieră, cu accent pe operaţionalizarea Centrului Comun de Contact de la Galaţi.
b) combaterea migraţiei ilegale şi probleme de azil, prin:
- finalizarea cadrului juridic de cooperare în acest domeniu, în vederea semnării Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministerul Administraţiei şi Internelor din România privind cooperarea în domeniul migraţiei şi azilului;
- valorificarea oportunităţilor de conlucrare oferite de Parteneriatul de mobilitate Republica Moldova - UE;
- implementarea unor măsuri comune de intensificare şi eficientizare a acţiunilor de combatere a migraţiei ilegale.
c) cooperarea poliţienească cu accent pe combaterea criminalităţii organizate, traficului de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, prin:
- finalizarea negocierilor, în vederea semnării Protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministerul Administraţiei şi Internelor din România în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;
- misiuni operative comune în baza unor planuri de acţiune stabilite de comun acord;
- evaluarea permanentă a rezultatelor obţinute pe linia combaterii fenomenului infracţional.
d) afaceri europene şi relaţii internaţionale, prin:
- stabilirea unui mecanism regulat de consultări, materializat prin schimburi de delegaţii, în vederea familiarizării partenerilor de cooperare de la Chişinău cu problematica mai amplă a domeniului afacerilor europene şi relaţiilor internaţionale.
6. Componenta multilaterală din cadrul conlucrării va continua să deţină o pondere importantă prin participarea activă la activităţile din cadrul Centrului Regional SECI – viitorul Centru SELEC, Procesul de Cooperare în Europa de Sud Est - SEECP, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre - OCEMN, precum şi în format trilateral, conform prevederilor din respectivele documente de cooperare internaţională în vigoare.
7. Rezultatele şi progresele din cadrul cooperării vor fi evaluate periodic prin:
- întâlniri ale celor doi miniştri de resort ori de câte ori este necesar;
- întâlniri semestriale ale şefilor structurilor operative partenere din cele două ţări;
- întâlniri trimestriale la nivel de experţi.
Semnată la Chişinău, la 27 ianuarie 2010.
