Mergi la conţinutul principal

Cum s-a ajuns la actualul model de reformare a MAI?(VI)

 Iniţial, în scopul determinării modelului de reformare a instituţiei, au fost identificate problemele acumulate pe parcurs, apoi - căutate soluţiile. S-a studiat şi experienţa unor ţări europene, precum România, Polonia, Irlanda, Belgia, Franţa, Italia.

Componenţa forţelor de ordine în Republica Moldova este foarte asemănătoare cu cea a Italiei, Franţei, României şi Federaţiei Ruse. În toate aceste ţări există şi poliţie şi carabinieri sau jandarmi, iar în Rusia – trupele interne. În procesul studierii s-au determinat diferenţele şi asemănările.

În majoritatea ţărilor, carabinierii sunt angajaţi în serviciu pe principii de profesionalism – în bază de contract, iar în Moldova – în bază de recrutare. S-a decis ajustarea acestui proces la practica internaţională.

Totodată, în majoritatea ţărilor menţionate mai sus, competenţele carabinierilor şi poliţiei se suprapun. De aceea, s-a decis de a exclude dublările de competenţe şi de a crea structuri, care să nu permită cheltuirea dublă a banilor statului pentru rezolvarea uneia şi aceleiaşi probleme.

Au existat opinii că ar fi trebuit de preluat necondiţionat modelul unei ţări şi de aplicat în Republica Moldova.

Dar, deoarece pe lângă toate plusurile, fiecare sistem al organelor de drept conţine şi unele minusuri, s-a decis de a nu prelua integral un sistem sau altul, ci de a selecta doar ce este mai bun.

Conform unor informaţii şi în România se discută deja despre delimitarea clară şi categorică a competenţelor poliţiei de cele ale jandarmeriei.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
8 aprilie 2011