Problema criminalităţii transnaţionale care s-a dezvoltat esenţial ca urmare a globalizării pieţelor, legale şi clandestine, şi desfiinţării sau liberalizării frontierelor, reprezintă la momentul actual una din cele mai importante subiecte de discuţie în plan naţional şi mondial, fiind propulsată pe agenda temelor prioritare ale cooperării internaţionale. Prin proporţiile pe care le-a atins, criminalitatea transnaţională constituie o preocupare nu doar pentru guverne şi autorităţi, ci pentru toată societatea în ansamblu. Astfel, cooperarea internaţională în domeniul prevenirii şi combaterii acestui fenomen este un proces inevitabil, fiind consemnat în tratate, convenţii, acorduri încheiate şi ratificate de mai multe state, inclusiv şi Republica Moldova.
Necesitatea evaluării pericolului pe care îl prezintă manifestările criminalităţii transnaţionale, relevării factorilor criminogeni care generează sau condiţionează comiterea diferitor categorii de infracţiuni ce constituie fenomenul respective, elaborării şi implementării ulterioare a unor măsuri coerente de cooperare în domeniul prevenirii şi combaterii acestuia, precum şi imperfecţiunile legislative care se referă la acest capitol au determinat Ministerul Afacerilor Interne în colaborare cu Fundaţia Hanns Seidel, Germania, să desfăşoare astăzi, 5 noiembrie 2009, conferinţa internaţională cu caracter ştiinţifico-practic „Cooperarea internaţională a organelor de drept în prevenirea şi combaterea criminalităţii transnaţionale”.
Prezentul forum ştiinţifico-practic s-a axat pe examinarea amplă şi complexă a celor mai relevante probleme ce ţin de criminalitatea transnaţională, rezolvarea cărora necesită implicarea maximă din partea instituţiilor guvernamentale.
La eveniment au participat prim-ministrul RM, domnul Vladimir Filat, ministrul afacerilor interne, domnul Victor Catan, şefi ai subdiviziunilor MAI, teoreticieni şi practicieni din cadrul instituţiilor superioare de învăţământ din RM şi din Germania, România, Federaţia Rusă, Ucraina şi Azerbaidjan. În cadrul discuţiilor purtate cei prezenţi au relevat aspecte deosebit de actuale, cu rezolvări bine argumentate, legate de cadrul juridic naţional şi internaţional, ce vizează cooperarea organelor de drept din diferite ţări în domeniul contracarării eficiente a criminalităţii transnaţionale. De asemenea, participanţii au abordat probleme de natură juridico-penală, procesual-penală, criminalistică, criminologică şi de drept internaţional, considerate deosebit de relevante în ceea ce priveşte fundamentarea unei politici justificate de prevenire şi combatere a diferitor forme de manifestare a criminalităţii transnaţionale cum ar fi migraţiunea ilegală, traficul de fiinţe şi organe umane, spălarea banilor, traficul de droguri şi armament, escrocheriile financiar-bancare şi informaţionale, terorismul internaţional etc.
În contextul celor consemnate, este necesară perfecţionarea bazei legislative, care ar constitui cadrul juridic necesar şi ar impune modificarea obiectivelor şi orientărilor activităţii organelor de drept şi a societăţii în ansamblu, menite să răspundă adecvat schimbărilor survenite în domeniul reprimării criminalităţii transnaţionale.
