Astăzi, 20 iunie 2012, la Academia „Ştefan cel Mare” au fost date în exploatare cabinetele lingofonic şi criminalistic, eveniment la care a participat ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. William Moser, deputatul Ion Butmalai, şeful adjunct al Departamentului Poliţie a Ministerului Afacerilor Interne, colonelul de poliţie Ion Bodrug şi alţi oaspeţi.
Proiectele de renovare şi dotare a acestor cabinete au fost realizate cu suportul financiar, acordat de către Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul ambasadei SUA în Republica Moldova, cu un cost estimativ în mărime de 60 de mii de dolari.
În cadrul vizitei, oaspeţii au făcut cunoştinţă cu amenajarea acestor săli de studiu şi cu procesul de aplicare în practică a celor mai moderne metode de instruire, de care au posibilitatea să beneficieze studenţi şi ascultătorii cursurilor de reciclare profesională a angajaţilor MAI.
Rectorul instituţiei a mulţumit din numele Conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru suportul acordat de către Statele Unite ale Americii şi a menţionat că acesta va consolida capacităţile de instruire în domeniul criminalistic şi de studiere a limbilor străine, necesare pentru pregătirea specialiştilor de înaltă calificare.
Domnul Ambasador a subliniat că Statele Unite ale Americii vor susţine şi în continuare iniţiativele lansate în cadrul procesului de reformare a Ministerului Afacerilor Interne şi va identifica posibilităţi de diversificare a asistenţei oferite subdiviziunilor acestuia. Totodată, E.S. William Moser a dat asigurări că va susţine şi pe viitor iniţiativele Academiei „Ştefan cel Mare”, care vor consolida baza materială şi vor îmbunătăţi procesul de instruire a studenţilor.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul
20 iunie 2012
