Mergi la conţinutul principal

Consolidarea capacităţilor instituţionale pe segmentul anticorupție

Astăzi, 25 februarie 2016, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a avut o întrevedere cu delegaţia Misiunii Uniunii Europene privind evaluarea pachetului anticorupţie al instituţiilor de drept.

 

“Toleranţă zero faţă de corupție este prioritatea MAI și vă suntem recunoscători în acest sens pentru susținerea continuă oferită în identificarea și stabilirea priorităților de cooperare bilaterală şi dezvoltarea proiectelor de interes comun în acest domeniu.”, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

 

În cadrul întrevederii, oaspeții au fost familiarizați cu structura Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, atribuțiile Serviciului și competențele stabilite prin lege, precum și  progresele  înregistrate în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.

 

În acest context, au fost abordate subiecte ce țin de colaborarea interinstituțională și internațională pe segmentul anticorupție, campaniile de informare a populației desfășurate pentru combaterea flagelului, disponibilitatea liniilor fierbinți pentru înregistrarea sesizărilor privind faptele de comportament corupțional, dar și datele statistice înregistrate, privind activitatea Serviciului Protecție Internă și Anticorupție. 

 

Totodată, printre prioritățile de colaborare în domeniul de referință a fost accentuată consolidarea dialogului cu instituţiile omoloage din statele membre ale Uniunii Europene, schimbul de experienţă, organizarea unor cursuri de instruire, preluarea celor mai bune practici în domeniile de activitate, dar și alte obiective orientate spre contracararea  infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe corupţiei.

 

La final, dialogul a fost apreciat drept unul productiv, fiind  exprimată disponibilitatea de a asigura o cooperare eficientă și pe viitor, necesară pentru consolidarea capacităţilor instituţionale și desfășurarea activității în conformitate cu  standardele  europene.