Mergi la conţinutul principal

Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Probleme actuale privind combaterea traficului de femei”

Astăzi, în incinta complexului hotelier „Codru”, şi-a început lucrările conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Probleme actuale privind combaterea traficului de femei”. Evenimentul este organizat de Academia Ministerului de Interne „Ştefan cel Mare”, cu susţinerea Fundaţiei „Hanns – Seidel”, din Germania.

La deschiderea lucrărilor acestui for internaţional, ştiinţifico-practic, a participat vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, ministrul Afacerilor Interne, generalul de brigadă, Alexei Roibu, deputata Landtag-ului, vicepreşedinta Fundaţiei „Hanns Seidel”, profesoara Ursula Mänle, secretarul 2 al Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Dorothee Brodure. Mai mult decât atât, la reuniune au fost prezenţi membri ai Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, reprezentanţi ai ONG-urilor, dar şi savanţi şi personalităţi notorii din ţară, dar şi din străinătate.

În cadrul conferinţei s-a constatat că problemele sociale, generate de economia în curs de tranziţie, au motivat populaţia să caute posibilităţi de a pleca din ţară, în căutearea locurilor de muncă, mai bine plătite. Ca rezultat, începând cu anii ’90 ai secolului trecut, fenomenul traficului de fiinţe umane a luat amploare în toate ţările din spaţiul ex-sovietic, inclusiv şi în Republica Moldova. În prezent, acest fenomen a căpătat un caracter multidimensional, constituind anual, potrivit datelor oferite de Organizaţia Internaţională a Muncii, circa 2,5 milioane de persoane traficate, majoritatea fiind femei şi copii. În acest context, elaborarea unor strategii de prevenire şi combatere a fenomenului vizat, schimbul de idei, cunoştinţe şi experienţe acumulate la nivel naţional şi internaţional, este o prioritate.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
2 iunie 2011