Mergi la conţinutul principal

Concluziile celei de-a 14-a reuniuni a HUB-ului de Securitate al UE pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor, desfășurată la Chișinău

Cea de-a 14-a reuniune a Centrului de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor (HUB-ul de Securitate al UE), desfășurată la Chișinău, a reconfirmat importanța protejării proceselor electorale democratice într-un context regional marcat de amenințări hibride, ingerințe externe și tentative de subminare a încrederii publice.

 

Participanții au subliniat în mod unanim că alegerile libere, corecte și transparente reprezintă un pilonul de bază a democrației, iar integritatea acestora trebuie protejată împotriva tuturor formelor de interferență, inclusiv campanii de dezinformare, finanțări ilicite și alte acțiuni menite să influențeze opțiunile electorale ale cetățenilor.

 

Reuniunea a evidențiat necesitatea respectării statului de drept ca fundament al credibilității și legitimității cadrului electoral. În acest sens, Republica Moldova și Uniunea Europeană vor continua evaluarea și consolidarea instrumentelor legale existente, adaptarea legislației și întărirea structurilor instituționale, pentru a răspunde amenințărilor emergente și tacticilor în continuă evoluție utilizate pentru destabilizarea proceselor democratice.

 

Un accent sporit a fost pus pe implicarea coordonată a instituțiilor statului, societății civile, reprezentanților mass-media și cetățenilor, în vederea creșterii rezilienței împotriva amenințărilor interne și externe. În cadrul panelului dedicat spațiului informațional, a fost subliniat rolul acestora în combaterea dezinformării, promovarea informării corecte și consolidarea încrederii publice. Totodată, a fost evidențiat faptul că presa și societatea civilă, alături de instituțiile publice, reprezintă actori-cheie în asigurarea transparenței, responsabilității publice și menținerii unui spațiu informațional sigur și pluralist.

 

Discuțiile au reliefat necesitatea unei cooperări interinstituționale, capabile nu doar să prevină, ci și să reacționeze, să descurajeze și să gestioneze proactiv amenințările la adresa integrității proceselor electorale.

 

Directorul general adjunct pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene (DG HOME), Olivier Onidi, a declarat:


„Această reuniune a HUB-ului a fost deosebit de consistentă și informativă. Alături de o serie de profesioniști din Republica Moldova, UE și Armenia, am abordat diferite aspecte ale interferențelor hibride în alegerile din Republica Moldova și am explorat lecțiile învățate și bunele practici. Acest lucru ne-a permis să avem schimburi de opinii relevante și, cel mai important, să consolidăm în continuare cooperarea noastră în vederea protejării ecosistemului de securitate al Europei și nu numai”.

 

Secretarul general adjunct al MAI, Andrei Cecoltan a menționat: „Protejarea alegerilor democratice este un efort comun. Răspunsul coordonat al tuturor actorilor implicați arată că doar prin cooperare putem asigura alegeri libere, independente și credibile. Suportul partenerilor și proiectele comune aflate în desfășurare ne vor ajuta să păstrăm acest ritm, pentru a menține vectorul european al țării noastre și a proteja cetățenii de amenințările persistente.”

 

Platforma HUB-ului a confirmat capacitatea de a gestiona subiecte complexe, de a  evalua progresele, și de face schimb de experiență pentru o mai bună colaborare în viitor. În contextul obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, HUB-ul de Securitate al UE rămâne un instrument-cheie pentru întărirea rezilienței democratice și contribuția Republicii Moldova la securitatea regională.