Mergi la conţinutul principal

Armele pneumatice - pericol iminent

Armele pneumatice prezintă un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor, însă potrivit legislaţiei în vigoare, acestea nu sunt supuse autorizării şi nu se află la evidenţa organului de poliţie.

Astfel, punctul 4 al Hotărârii Guvernului nr.126 din 15 februarie 2000 „Cu privire la aprobarea Listei cu tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vânzare persoanelor fizice şi juridice” stabileşte că armele pneumatice pot fi comercializate către persoanele fizice.

Articolul 9 al Legii nr. 110-XIII din 18 mai 1994 cu privire la arme, prevede că dreptul de proprietate asupra armelor pneumatice poate fi dobândit de persoane juridice, care au atins vârsta de 18 ani, indiferent de tipul de proprietate.

Totodată, conform prevederilor punctului 9 al Hotărârii Guvernului nr. 44 din 18 ianuarie 1995 „Cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 110-XIII din 18 mai 1994” armele pneumatice nu sunt pasibile de înregistrare. Însă, persoanele fizice deţinătoare de arme pneumatice trebuie să aibă paşaportul armei şi bonul de plată, pentru a dovedi provenienţa legală a acesteia.

Deşi armele pneumatice conform destinaţie speciale sunt arme de tir şi folosirea acestora în locuri publice este interzisă, unii posesori le folosesc contrar destinaţiei şi comit incidente şi infracţiuni prioritar în locuri publice, cum ar fi acte de huliganism şi cazuri de vătămări grave ale integrităţii corporale.

Cele mai frecvente sunt cazurile când, din imprudenţă sau din intenţii huliganice, sunt efectuate împuşcături de la geamul locuinţei asupra autovehiculelor, geamurilor vecine sau a trecătorilor. Şi mai dramatice sunt rezultatele aplicării în afara tirurilor a armelor pneumatice în scop de antrenament şi agrement, în locuri neamenajate corespunzător sau neprevăzute pentru aceasta (în parcuri, curţile caselor etc).

De asemenea, armele pneumatice nu pot fi lăsate la îndemâna minorilor fără supravegherea părinţilor, dar şi mai periculoasă este practica vicioasă de procurare a armelor pneumatice copiilor, fără a-i instrui şi a conştientiza pericolul iminent care-l prezintă pentru viaţa şi sănătatea sa și a celor din jur.

În 2010, într-o localitate din raionul Floreşti, a fost înregistrat şi un caz de omor, comis cu arma pneumatică, când un minor l-a împuşcat din imprudenţă pe fratele său mai mic.

Pentru redresarea situaţiei şi armonizarea legislaţiei naţionale, cu racordarea ei la prevederile Convenţiei Europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari (ratificată prin Legea nr. 1578-XV din 20 decembrie 2002), Ministerul Afacerilor Interne a elaborat proiectul de lege privind regimul armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă, examinat şi adoptat în I lectură la şedinţa plenară a Parlamentului din 11 mai 2012, care prevede comercializarea liberă a armelor pneumatice prin intermediul magazinelor specializate de arme, dar cu înregistrarea acestora la organul de poliţie din raza de domiciliu.

Potrivit acestui proiect posesorii armelor neletale (pneumatice) au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală.

Anume din aceste considerente, pentru evitarea unor eventuale incidente sau infracţiuni, armele pneumatice urmează să fie utilizate doar în incinta tirurilor, iar de către copiii minori - sub supravegherea instructorilor sau părinţilor.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
06 iunie 2012