Mergi la conţinutul principal

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în vizită la MAI RM

Astăzi, 7 aprilie 2010, ministrul afacerilor interne, Victor Catan, a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în Republica Moldova, domnul Gheorghe Panayotov.

În cadrul întrevederii, ambasadorul Bulgariei a înmânat domnului ministru invitaţia pentru a participa la şedinţa Comitetului de Miniştri, organizată sub egida Preşedinţiei Bulgariei la Convenţiei de Cooperare Poliţienească în Europa de Sud-est, la Sofia (Bulgaria).

De asemenea, domnul Panayotov a menţionat, că apreciază relaţiile bilaterale stabile şi reciproc avantajoase dintre statele noastre, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi în continuă creştere. Totodată, excelenţa sa a confirmat, că partea bulgară este predispusă pentru intensificarea colaborării pe dimensiunea justiţiei şi afacerilor interne.

Victor Catan a mulţumit reprezentantului Bulgariei în Republica Moldova pentru implicarea în consolidarea relaţiilor dintre ţările noastre şi a subliniat, că experienţa Bulgariei, în vederea integrării europene, reprezintă un exemplu bun pentru Republica Moldova. În acest context, ministrul afacerilor interne a menţionat că vom folosi acest prilej pentru a stabili relaţii mult mai fructuoase cu Bulgaria în ceea ce ţine de domeniul afacerilor interne.