Mergi la conţinutul principal

Alexei Roibu, a participat la reuniunea Consiliului miniştrilor de Interne ai statelor-membre CSI

 Delegaţia MAI al RM, condusă de ministrul Alexei Roibu, a participat azi, 14 octombrie, la reuniunea Consiliului miniştrilor de Interne ai statelor-membre CSI, eveniment organizat în Capitala Armeniei, Erevan.

Şedinţa de azi a reunit miniştrii de Interne ai statelor-membre CSI, înalţi demnitari din cadrul Comitetului Executiv al acestui for, dar şi membri ai organelor de ramură. La fel, la deschiderea şedinţei de lucru, a participat şi secretarul general al INTERPOL, Ronald Kenneth Noble, dar şi premierul Armeniei, Tigran Sargsyan.

Agenda evenimentului a conţinut discuţii asupra subiectelor prioritare de cooperare între Ministerele de Interne din statele-membre CSI. Şefii Ministerelor de Interne au prezentat şi un scurt raport al reuşitelor din ultima perioadă. Mai mult, oficialii au discutat despre Concepţia de cooperare dintre statele-membre CSI în combaterea infracţiunilor (substanţe narcotice, arme de foc şi muniţii), care sunt înfăptuite cu utilizarea tehnologiilor informaţionale.

În cadrul discursului său, Alexei Roibu a menţionat că un punct important al cooperării din cadrul CSI este asigurarea securităţii cetăţenilor, pe teritoriul statelor-membre, ceea ce este şi o prioritate a Programului Guvernului Republicii Moldova pentru perioada 2011-2014.

Ministrul de Interne a accentuat că recentele atacuri raider, asupra băncilor din Republica Moldova, au demonstrat capacitatea unor persoane de a comite fraude, utilizând noi metode în acest sens. De aceea, organele de forţă ale statelor-membre CSI, ar trebui să coopereze şi mai mult, prin efectuarea unor operaţiuni în comun, vizite de studiu şi pregătirea cadrelor specializate, dar şi încheierea unor noi acorduri, care ar duce la îmbunătăţirea siguranţei, combaterea şi reducerea criminalităţii în spaţiul CSI.

Adiţional agendei, ministrul Roibu a avut întrevederi cu omologii săi din spaţiul CSI, în cadrul cărora oficialii au abordat subiecte de interes comun, în vederea cooperării poliţieneşti.

Consiliul de miniştri ai Afacerilor Interne este organul ramural al CSI, care are drept sarcină elaborarea şi implimentarea politicilor de securitate, şi a ordinii publice. Şedinţele se desfăşoară anual, pe principiul rotaţiei. Prima reuniune a avut loc în februarie 1992 la Minsk, Belarus. Miniştrii de Interne au decis, tot azi, ca următoarea şedinţă de lucru să fie organizată în 2012 la Baku, Azerbaidjan. Republica Moldova a fost gazdă a reuniunii Consiliului Miniştrilor de Interne ai statelor-membre CSI de două ori – în martie 1997 şi iunie 2004.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
14 octombrie 2011