Mergi la conţinutul principal

Alexandru Jizdan la Ochiul Alb:”Problemele satului nu sunt doar ale unei localități, sunt problemele țării pe care trebuie să le rezolvăm împreună și cu implicarea Administrației Publice Locale”

În contextul vizitei de lucru a Cabinetului de miniștri la Drochia, după ședința comună, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a mers în mai multe localități din această regiune, pentru a discuta cu reprezentanții APL, angajați ai serviciilor desconcentrate în teritoriu și cetățeni.

 

Astfel, ministrul Alexandru Jizdan a avut un dialog cu locuitorii satului Ochiul Alb, în cadrul căruia au fost dezbătute mai multe subiecte și analizate problemele cu care se confruntă localitatea. Lipsa iluminării stradale, starea drumurilor, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor, necesitățile școlii din sat și lipsa conectării la rețeaua de gaze, au fost doar câteva din problematicile abordate în cadrul ședinței.

 

În acest sens, ministrul a comunicat despre scopul acestei vizite a Guvernului în localități, care are menirea de a colecta toate solicitările cetățenilor, ulterior fiind posibilă realizarea unor obiective importante pentru oameni.

 

”Chiar dacă problemele cu care vă confruntați nu țin neapărat de domeniul pe care îl gestionez, vom interveni împreună cu colegii din alte instituții centrale responsabile pentru a ajuta localitatea dumneavoastră, deoarece aceste probleme nu sunt doar ale satului Ochiul Alb, dar și ale țării”, a spus ministrul.

 

Totodată, ministrul a vizitat casa de cultură și Monumentul eroilor căzuți în războiul II mondial, obiective care necesită o restaurare capitală. Nu în ultimul rând, ministrul împreună cu responsabilii din cadrul Primăriei Ochiul Alb a verificat locația din centrul satului, unde oamenii depozitează deșeurile menajere, aceasta fiind o problemă ecologică gravă, care necesită intervenția urgentă a serviciilor abilitate.