Republica Moldova continuă să fie prezentă acolo unde este nevoie de sprijin pentru pace și stabilitate. Astăzi, al patrulea contingent de carabinieri a fost detașat în misiunea internațională KFOR din Kosovo. Echipa, formată dintr-o femeie și doi bărbați, va reprezenta cu onoare țara noastră pe scena internațională a păcii și securității.
Pe parcursul următoarelor șase luni, carabinierii moldoveni vor face parte din Unitate Multinațională Specializată (MSU), alături de parteneri din state membre NATO și Uniunea Europeană. Aceștia vor îndeplini misiuni complexe: menținerea ordinii publice, asigurarea libertății de mișcare, protejarea comunităților și consolidarea încrederii în zone sensibile.
La evenimentul oficial au participat Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, Secretarul de stat al MAI, Alexandru Bejan, conducerea IGC, E.S. Giuseppe Maria Perricone, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova și parteneri.
„Misiunea la care veți participa reprezintă un exercițiu de responsabilitate și o expresie a încrederii pe care comunitatea internațională o are în capacitatea și disciplina Carabinierilor Republicii Moldova. Să vă întoarceți acasă sănătoși, cu mândria datoriei împlinite și cu experiențe care vor inspira întreaga noastră instituție”, a declarat Ministra Daniella Misail-Nichitin.
„Ne angajăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate și profesionalism. Vom purta uniforma carabinierilor cu mândrie și vom demonstra că Republica Moldova contribuie activ la consolidarea păcii internaționale”, a subliniat căpitanul Alexandru Rozlovan, superiorul contingentului.
Participarea carabinierilor la misiuni și operații internaționale reprezintă o contribuție importantă la menținerea păcii, securității și stabilității internaționale, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și promovarea supremației legii, conform Cartei ONU și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova.