Recent, cetăţeana Saburova Valentina, locuitoarea oraşului Orhei, a adresat o scrisoare ministrului Afacerilor Interne, domnului Alexei Roibu, în care mulţumeşte pentru ajutorul acordat în salvarea nepoatei sale, ce a fost traficată în Federaţia Rusă.
Nepoata minoră a acesteia, în vârstă de 16 ani, în luna martie curent a fost racolată şi transportată în regiunea Vladivostoc a Federaţiei Ruse, unde a fost impusă să practice cerşetoria.
De către angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane ai MAI, în rezultatul acţiunilor investigativ-operative întreprinse s-a reuşit depistarea şi repatrierea tinerei.
Doamna apreciază gradul înalt de profesionalism al angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, în special al inspectorului superior al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, maiorului de poliţie Cheptănaru Alexandru care a contribuit la întoarcerea nepoatei sale de peste hotare.
În mesaj sunt adresate cuvinte de mulţumire pentru asistenţa acordată întru reabilitarea psihologică, fizică şi socială a tinerei, fapt care a ajutat-o să depăşească dificultăţile prin care a trecut.
Direcţia Informare şi Relaţii cu Publicul
28 iulie 2011