Mergi la conţinutul principal

Acțiunile de prevenţie în domeniul combaterii traficului de persoane continuă

Recent, ofiţerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al MAI, au organizat un seminar-informativ cu elevii şi profesorii şcolii internat din satul Scoreni, raionul Străşeni, cu genericul “Sensibilizarea şi informarea populaţiei privind riscurile traficului de persoane şi migraţiunii ilegale”.
Scopul evenimentului l-a constituit sporirea nivelului de informare a societăţii civile privind fenomenul traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale, precum şi riscurile acestuia.
Ofiţerii CCTP MAI au informat audienţa despre activitatea Centrului, activităţile organizatorico-practice întreprinse, cooperarea locală şi internaţională, operaţiunile efectuate în comun cu colegii din străinătate.
La întrunire, au mai participat psihologi, pedagogi -reprezentanţii Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii “La Strada”, care au prezentat un film documentar, realizat în baza cazurilor reale.
De asemenea, partcipanții au prezentat date privind tendinţele fenomenului traficului, ţările de destinaţie, tipurile de exploatare, transportare, filierele depistate şi lichidate, progresele obţinute la compartimentul prevenirii şi combaterii acestui flagel al lumii.
În acest contex, ofiţerii CCTP au prezentat celor prezenți o informaţie amplă despre activitatea Centrului, făcând schimb de opinii referitor la prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi a migraţiei ilegale.
Reieşind din cele menţionate, precum şi din actualitatea problemei în cauză, seminarele privind informarea societăţii civile în cadrul campaniei de profilaxie a traficului de persoane vor continua.

 

Centrul de presă DP MAI

31 mai 2011