Mergi la conţinutul principal

Astăzi, 19 ianuarie 2018 conducerea Ministerului Afacerilor Interne împreună cu șefii instituțiilor subordonate au avut o ședință de lucru cu 28 de primarii ai localităților din toate zonele țării, care sunt foști angajați ai poliției.

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte cu privire la activitatea MAI, proiectele inițiate, dar și problemele cu care se confruntă oamenii în localități, necesitățile atestate de cetățeni și implicarea polițiștilor în soluționarea acestora.

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte cu privire la activitatea MAI, proiectele inițiate, dar și problemele cu care se confruntă oamenii în localități, necesitățile atestate de cetățeni și implicarea polițiștilor în soluționarea acestora. Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a vorbit despre dorința și deschiderea care există în cadrul MAI pentru un dialog transparent cu comunitatea, care nu sunt doar obiective ale conceptului de Poliție Comunitară implementat de Inspectoratul General al Poliției, dar sunt o cerere a societății, care își dorește o poliție mai activă, mai implicată și concentrată pe diminuarea problemelor.


“Am creat această platformă de discuții pentru a ne familiariza cu realitățile din localitățile pe care le gestionați și pentru a consolida eforturile în vederea unei colaborări care să ne aducă rezultate. Dumneavoastră sunteți foști angajați ai acestui sistem și înțelegeți cel mai bine ce înseamnă disciplină, securitate și ordine, totodată, cunoașteți problemele existente în poliție dar și cele ale oamenilor de care aveți grijă, ca urmare, sunteți un ajutor pentru noi și împreună vom găsi soluții”, a spus ministrul în cadrul dialogului cu primarii.


Fenomenele cu care se confruntă societatea

Totodată, sa discutat despre fenomenele cu care se confruntă societatea, cum ar fi: consumul de alcool, violența domestică, criminalitatea și consumul de droguri. Primarii au comunicat despre problemele existente la nivel de localitate, despre activitatea polițiștilor de sector și au salutat această inițiativă a Ministerului de a consolida relațiile angajaților MAI cu administrațiile publice locale.

Prezent la dialog, Secretarul de Stat, Dorin Purice a menționat despre faptul că atât MAI, cât și alte autorități din țară trebuie să-și unească eforturile în jurul unei idei consolidate, doar așa va fi posibil de construit o schimbare dorită în rândurile cetățenilor, iar șeful IGP, Alexandru Pânzari a comunicat despre reformele demarate în cadrul Poliției Naționale, subliniind despre faptul că, societatea trebuie să cunoască despre tot ceea ce face poliția, iar poliția trebuie să cunoască problemele societății, doar așa vor deveni parteneri.

Tara 2014 2015 2016

Total plecați la studii *

din care în:

5469

5485

6065

România

5000

5000

5610

Federaţia Rusă

328

328

301

Bulgaria

114

130

130

China

10

11

8

Cehia

10

10

10

Slovacia

7

6

6

* Fără persoanele plecate la studii peste hotare în baza contractelor individuale

Decizii și concluzii

Dialogul a fost unul deschis și constructiv, iar la final a fost luată decizia de a se organiza astfel de întâlniri cel puțin o dată la jumătate de an, iar în acest timp, Ministerul Afacerilor Interne împreună cu serviciile desconcentrate în teritoriu va interveni pentru soluționarea problemelor enunțate de către primari la această întâlnire.