Skip to main content

Poliţia cercetează doi bărbaţi suspectaţi de comercializarea marijuanei

Ca rezultat al unui complex de măsuri operative de investigaţie, poliţia a acumulat probe privind activitatea ilegală a mai multor persoane, implicat în vânzarea drogurilor.

În primul caz, angajaţii Comisariatului de poliţie din Nisporeni au documentat informaţia operativa precum că un bărbat din satul Şîşcani deţine la domiciliu marijuana. 
 

Oamenii legii au identificat suspectul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, la domiciliul căruia au fost depistate 9,4 kg de marijuana. Specialiștii au estimat prețul substanţelor de origine vegetală ridicate la suma de peste 188.000 de lei.

În prezent, poliţia cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate şi căilor de distribuire. Concomitent, este efectuat un complex de măsuri operative de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în vederea identificării şi reţinerii eventualilor complici.

Suspectul este cercetat penal în baza art. 217 Cod Penal al RM „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare”. Potrivit legislației, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă o amendă în mărime de pînă la 8 mii lei sau privaţiune de libertate de pînă la 6 ani.

În cel de al doilea caz, angajaţii Direcţiei Antidrog în conlucrare cu Procuratura municipiului Chișinău au reţinut un bărbat, suspectat de cultivarea şi realizarea marijuanei.

La dominiliul chişinăuianului de 29 de ani, în urma percheziției efectuate, oamenii legii au ridicat 1.5 kg de marijuana şi 16 plante de cînepă.

Suspectul este cercetat penal în baza art. 217/1 al.3 Cod Penal al RM, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.
 

Centrul de presă al DP MAI,
17 octombrie 2012