Skip to main content

Filieră internaţională specializată în trafic de droguri

Angajaţii Direcţiei poliţiei criminale (DPC) din cadrul Departamentului serviciilor operative (DSO) al Ministerului Afacerilor Interne au anihilat o filieră de introducere a drogurilor pe teritoriul ţării noastre. Substanţele narcotice parveneau din Peru şi Germania.

În scopul reducerii pericolului majorat al fenomenului infracţional, în perioada lunilor ianuarie-mai 2009 inspectorii DPC a DSO MAI, au documentat un grup criminal internaţional, care se ocupa cu prelucrarea, păstrarea, transportarea şi distribuirea cocainei în cantităţi deosebit de mari.

Recent, din partea organelor de drept din Germania, a parvenit o informaţie operativă, conform căreia, la data 4 mai 2009, ca rezultat al unui control efectuat de către angajaţii grupei de observare a Punctului Vamal din aeroportul „Frankfurt am Main”, în coletele transmise din Lima/Peru, a fost depistată cocaină. Potrivit expertului evaluator din Germania, era vorba de o cantitate de aproximativ 1000 gr. Conform inscripţiei de pe pachet, destinatarul coletului era domiciliat în Republica Moldova.

În urma examinării informaţiei primite, de către conducerea MAI şi a Procuraturii Generale a fost primită decizia de a propune organelor de drept ale Germaniei efectuarea unei livrări controlate a drogurilor, depistate în aeroportul Frankfurt, în scopul stabilirii reţelei, documentării şi reţinerii persoanelor implicate în traficul ilicit de substanţe narcotice.

Drept urmare, la 11 mai, curent, forţele de ordine din Moldova, în colaborare cu colegii din Germania, au iniţiat un şir de acţiuni operative de investigaţie, menite să curme această filieră.

În urma examinării coletului ajuns în Moldova, poliţia a depistat 20 de mape (cărţi de meniu pentru restaurant), din piele, în care erau camuflate câte 50 grame de cocaină. Pe colet era indicat numele celui care urma să primească coletul în municipiul Chişinău.

Începând cu 15 mai 2009, colaboratorii DSO au efectuat supravegherea coletului din Aeroportul internaţional Chişinău până la înmânarea lui destinatarului la Oficiul poştal.

Poliţia a stabilit că principalii organizatori ai filierei sunt un cetăţean al Moldovei şi doi ai Germaniei. Cercetările de specialitate au constatat, că suspecţii foloseau metode bine gândite şi scheme încurcate pentru a-şi realiza planurile meschine. Astfel, drogurile veneau din Peru în Frankfurt, Germania, după care erau expediate în Moldova. De asemenea sa constatat, că Republica Moldova era folosită doar ca ţară de tranzit, drogurile avînd destinaţia Uniunea Europeana, Federaţia Rusă şi Ukraina.

Principalii suspecţi s-au dovedit a fi: moldoveanul Marin Lavric, domiciliat în satul Colicăuţi, raionul Briceni şi cetăţenii Germaniei: Roose Eduard cu reşedinţa în România şi Hottomani Alexander, anterior judecat pentru trafic de canabis. Fărădelegiuitorii au fost surprinşi de forţele de ordine din Moldova în momentul, în care urmau să plece cu drogurile preluate în România.

În prezent Marin Lavric şi ambii suspecţi de origine germană sunt cercetaţi în stare de arest în cadrul a două cauze penale în baza art.217 al.4 lit. (d) şi art.248 alin.5 lit.(d) Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora fără scop de înstrăinare” şi „Contrabandă”, suspecţii riscă o pedeapsă cu privaţiune de libertate pe un termen de pînă la 20 ani.

Cercetările poliţieneşti continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate în activitatea ilegală internaţională.

   

Centrul de Presă
11 iunie 2009