Astăzi, 13 iunie 2014, în incinta MAI a avut loc întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean și şefului Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug cu delegaţia Biroului Execu
În perioada 3 -11 iunie 2014, Orchestra Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne s-a întors de la Festivalul Internaţional de orchestre militare „Tat
La 12 iunie 2014, 188 de poliţişti au absolvit Academia „Ştefan cel Mare".La ceremonie a fost prezent ministrul de Interne, Dorin Recean, care a înmânat diplome eminenţilor și a adresat m
La data de 11 iunie 2014, viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu şi șeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug au avut o întrevedere cu reprezentanţii organizaţiei elveţie
Astăzi, 11 iunie 2014, viceministrul Afacerilor Interne, comandantul Trupelor de Carabinieri, colonel Veaceslav Ceban şi conducerea Departamentului Trupelor de Carabinieri, s-au întrunit într-o ş
Astăzi, 10 iunie 2014, Departamentul Poliției de Frontieră a marcat 22 de ani de la fondarea autorității Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și doi ani de când se sărbătorește ziua
Vacanța de vară a venit și odată cu ea, vine și bucuria copiilor de a profita de mai mult timp liber.“Vă doresc o vacanță frumosă și un timp petrecut minunat în tabără. Aveți grij?
La 4 iunie 2014, în cadrul unei operațiuni comune realizate de Inspectoratul General de Poliţie, Biroul Migraţie şi Azil și Departamentul Poliţiei de Frontieră au fost depistați, localizați
Ministerul Afacerilor Interne a desfășurat, astăzi, 6 iunie, exercițiul tactic „Ordine și Siguranță 2014”.Evenimentul a cuprins zece situații tactice în care au fost implicate toa
Astăzi, 5 iunie 2014, în incinta hotelului Codru, s-a desfășurat cea de-a XI-a Reuniune de Coordonare a Donatorilor Internaţionali pentru MAI.Evenimentul este organizat la iniţiativa Ministerulu