Mergi la conţinutul principal

La mulţi ani, de Ziua Poliţiei de Frontieră!

Astăzi, 10 iunie 2014, Departamentul Poliției de Frontieră a marcat 22 de ani de la fondarea autorității Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și doi ani de când se sărbătorește ziua profesională. Este ziua ce recapitulează fiecare eveniment și reușită a echipei de frontieră, care a colaborat asiduu zi de zi în protejarea frontierei de stat, apărând securitatea națională și garantând fiecărui cetățean grijă și devotament.

“Doresc să-mi exprim aprecierea pentru modul în care vă exercitaţi atribuţiile cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, determinată nu numai de extinderea sarcinilor sale, ci şi de gestionare a unor fenomene care afectează siguranţa cetăţeanului şi ordinea publică atât în ţara noastră cât şi în celelalte state ale Uniunii Europene” a declarat ministrul de Interne, Dorin Recean.

Poliția de Frontieră se prezintă astăzi ca o autoritate importantă, având un model instituțional și profesional de vocație europeană, capabilă să facă față cu succes noilor misiuni impuse de Guvernul țării. „În aceşti doi ani, odată cu trecerea de la un sistem militar la unul profesionist în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia de Frontieră a renăscut, devenind o instituţie modernă şi performantă, compatibilă cu structurile similare din ţările UE. Aţi avut o contribuţie meritorie la procesul de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova", a menționat Iurie Leancă în discursul său.

Deschiderea spre o colaborare permanentă cu celelalte structuri instituționale și profesionalismul polițiștilor de frontieră au avut un aport esențial în obținerea acestor performanțe și crearea unei imagini pozitive a instituției în exterior.

“Noi sântem brâul viu al țării, apărând securitatea statului. A fi polițist de frontieră nu este o simplă profesie, este o stare de spirit, o vocație și am avut privilegiul să observ acest fapt muncind împreună cu polițiști de frontieră de toate categoriile.” a declarat în discursul său, șeful Departamentului Poliției de Frontieră, Dorin Purice.

La eveniment au fost înmânate diplome și onoruri celor mai buni polițiști de frontieră. Sărbătoarea a continuat cu o dezbatere publică “Prețul unei frontiere sigure”, moderată de directorul de programe al Institutului de Politici Publice, Oazu Nantoi. Apoi, oaspeții s-au deplasat la Departamentului Poliției de Frontieră, unde s-a desfășurat Ziua ușilor deschise. Aici oaspeții au făcut cunoaștință cu activitatea poliţiştilor de frontieră, au vizitat biroul angajaților, dar și a conducerii, au avut parte de un program muzical pregătit de Fanfara Poliţiei de Frontieră, patrupezii şi-au arătat abilitățile în cadrul unor demonstrații, iar copii s-au bucurat de un program distractiv cu multe surprize, în cadrul căruia învingătorii concursului ”Poliția de Frontieră în imaginația copiilor angajaților” au fost premiați.

Pentru mai multe fotografii click aici.