Mergi la conţinutul principal

A XI-a Reuniune de Coordonare a Donatorilor Internaționali pentru MAI

Astăzi, 5 iunie 2014, în incinta hotelului Codru, s-a desfășurat cea de-a XI-a Reuniune de Coordonare a Donatorilor Internaţionali pentru MAI.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, cu suportul Misiunii UE de Nivel Înalt pentru Consiliere în Politici Publice (EUHLPAM), proiect finanţat de UE şi implimentat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

La eveniment au participat reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ofiţeri de legătură şi ataşaţi de afaceri interne, precum şi managementul MAI, în special IGP, SPIA şi a altor subdiviziuni din cadrul MAI.

În cuvîntul său de salut, ministrul de Interne, Dorin Recean a precizat: “Este foarte important și necesar organizarea unor astfel de ședințe, care oferă posibilitatea de a consolida relațiile cu partenerii externi și de a menține dialogul productiv în vederea sporirii volumului de asistență externă oferită pentru MAI în procesul său de reformare şi modernizare instituţională.”

Conform agendei de lucru au fost trecute în revistă rezultatele implementării reformelor și a Planului de Acţiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize, prioritățile ce reies din Acordul de Asociere și a Planului de Dezvoltare Strategică al MAI dar și evoluțiile, realizările și necesitățile structurilor din cadrul MAI.

Partenerii MAI, la rîndul lor, au avut posibilitatea să se familiarizeze cu structura nouă a Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, dar şi să facă un schimb de opinii cu privire la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute.

La final, participanţii la întrunire au trecut în revistă spectrul asistenţei externe acordate Ministerului Afacerilor Interne, fiind prezentate şi activităţile planificate de donatori.

Organizarea bianuală a şedinţelor de coordonare a donatorilor vine să asigure un mecanism eficient de evidenţă şi planificare a asistenţei externe oferite Ministerului Afacerilor Interne şi subdiviziunilor sale, priorităţilor partenerilor externi, precum şi un mecanism de evitare a dublării de asistenţă pe anumite paliere care reprezintă un interes major pentru mai mulţi donatori.