Azi la 20:40 poliția a fost alertată de locuitorii satului Măgdăcești, raionul Criuleni alarmați de plînsetul unui copil dintr-o gospodărie. Veniți la fața locului polițiștii au descoperit două victime ale unui posibil atac tîlhăresc - stăpîna casei și fiul acesteia de 16 ani. Plînsetele erau de la fiica de trei ani rămasă în casă, nevătămată.
Echipa operativă a CPR Criuleni, asistată de ofițerii Departamentului Urmărire Penală, DGSO și criminaliștii MAI lucrează pentru la locul crimei pentru a culege probe și a efectua cercetări operative pe urme proaspete. La fața locului sunt și reprezentanții procuraturii.
Cu detalii despre caz vom reveni mîine pe parcursul zilei.
UPDATE 09.00: La fața locului a fost prezentă conducerea Ministerului Afacerilor Interne și cea a Procuraturii Generale. A fost creat un grup format din angajați ai mai multor structuri din cadrul Departamentului Poliție MAI, Urmărire penală și PG care cercetează cazul.
Poliția a stabilit identitatea victimelor, acestea s-au dovedit a fi: o femeie, de 42 de ani, și fiul acesteea de 16 ani, ambii locuitori ai raionului Criuleni.
Forțele de ordine presupun că membrii familiei ar fi fost victimele unei tilhării. Potrivit cercetărilor preliminare suspecții ar fi pătruns în locuință înainte de sosirea familiei gazde, iar la sosirea acestora i-ar fi lovit cu un obiect dur în cap. În casă a fost depistată dezordine, politia a stabilit că au dispărut bani insa suma exactă a acestora urmeaza a fi stabilita inca.