Încă la finele lunii octombrie 2012, la Comisariatul raional de poliţie din Floreşti a parvenit o plângere de la o femeie, de 34 de ani, care a declarat că fiica sa de 17 ani, ar fi dispărut la data de 23 aprilie 2012, în jurul orei 18.00, iar până în prezent locul aflării acesteea nu este stabilit.
Ca rezultat al uni șir de investigații de specialitate, poliția a stabilit că minora ar fi fost omorâtă, cadavrul tinerei fiind depistat, la data de 15 februarie, curent, în veceul din gospodăria suspectului - consătean de 19 ani.
După ce au examinat cazul, forțele de ordine au stabilit scenariul crimei și au reținut făptașul.
Astfel, în seara de 23 aprilie 2012, victima, împreună cu sora sa se aflau în gospodăria bunelului lor, din acelaşi sat. După ce au stat la masă, surorile s-au pornit spre acasă. La un moment dat, victima a făcut cale întoarsă spre bătrân, motivând că ar fi uitat să ia nişte bunuri, sora sa continuându-și drumul spre casă.
Astfel, victima s-ar fi întîlnit cu suspectul, care i-ar fi propus să meargă la el acasă. Audiat de poliție acesta a declarat că între cei doi ar fi avut loc un raport sexual, după care, din motive nestabilite la moment, suspectul ar fi luat-o la pumni pe fată. Lovind-o multiple ori în cap și văzând-o fără cunoștință, tânărul ar fi aruncat cadavrul în veceul din curtea casei.
La moment, suspectul se află în arestul poliţiei şi este cercetat în baza art. 145 al. 1 Cod Penal al RM. Conform legislaţiei, prsoanele culpabile de „ Omor intenţionat”, riscă privaţiune de libertate de pînă la 15 ani.
Centrul de presă al DP MAI,
18 februarie 2013